Cel mai bun hosting din România
Alegerea unui pachet de hosting poate reprezenta o provocare pentru oricine. Iar hostingul este atât de necesar atunci când dorești să fii prezent online cu un site web. Așa că am decis să redactez acest articol despre cel mai bun hosting din România.
Nu mai trebuie să spun probabil că prezența online a unei afaceri a devenit esențială. Toată lumea e online așa că online au loc și foarte multe vânzări. Tot mai mulți români fac cumpărături pe internet. Caută servicii și produse pe care apoi le achiziționează.
Cuprins
Cele mai bune firme de hosting din România, pe scurt – recomandările mele
Te întrebi ce firmă de găzduire ar trebui să alegi pentru site-ul tău? Am pregătit eu câteva recomandări ce te-ar putea ajuta. Iată care sunt opțiunile pe care ar trebui să le iei în calcul, precum și motivele pentru care ar trebui să faci această alegere:
- SiteBunker – Prețurile pleacă de la 1,05€ pe lună, iar în schimb primești 2 GB SSD, trafic necontorizat, domenii nelimitate, baze de date nelimitate precum și adrese de mail nelimitate. Sună bine?
- Hostico – la Hostico prețurile pleacă de la 0,99€ pe lună, primești 2.5 GB SSD, poți găzdui un domeniu, poți primi domeniu gratuit, ai parte de BackUp gratuit dar și de SSL gratuit. Este o ofertă greu de ignorat!
- HostRiver.ro – o altă alegere excelentă este și HostRiver. Oferta lor te va covinge că merită aleși pentru găzduirea site-ului tău! Ai găzduire wordpress, special dedicată acestei platforme, diferite servicii pentru găzduire website, găzduire reseller și găzduire pentru servere VPS. Iar beneficiile sunt numeroase!
- HostX.ro – o altă opțiune pe care trebuie să o ai în vedere este HostX. De ce să alegi HostX? Ai uptime garantat de 99,9%, ai asistență tehnică nonstop, este o firmă cu peste 18 ani de experiență și, dacă totuși vei fi nemulțumit de serviciile lor, ai banii înapoi în 30 de zile. Prețurile pleacă de la 1,75€, iar calitatea găzduirii este la un nivel înalt!
- HostVision.ro – HostVision poate fi o altă alegere ok. Ai parte de viteză SSD de la 2.75€ pe lună, multe resurse CPU & RAM, deci și de un site sigur și rapid. În plus, și prețurile pentru domenii sunt destul de bune la ei.
- … lista va fi actualizată ori de câte ori vor apărea noi firme de hosting bune pe piața de găzduire din România.
Iată de ce trebuie să ai și tu un site pentru afacerea ta, indiferent despre ce este. Cu siguranță cineva caută serviciile/produsele tale, așa că trebuie să fii acolo.
Iar pentru a avea un site web online ai nevoie în primul rând de două lucruri: nume de domeniu și un pachet de găzduire / hosting. Nu e suficient să optezi însă pentru orice firmă de găzduire. Alege cel mai bun hosting din România și vei putea avea succesul garantat! Poți găsi mai multe sfaturi și păreri despre diferiți furnizori de găzduire și pe site-ul https://hostadvice.com.
5 Recomandări pentru cel mai bun hosting din România
După ce ai cumpărat numele de domeniu și găzduirea, te poți apuca de crearea site-ului. Totuși, acest pas nu este chiar atât de simplu.
Alegerea unui nume de domeniu
Alegerea unui nume de domeniu nu este întocmai floare la ureche. Cel puțin eu, de fiecare dată când fac un site nou, pierd foarte mult timp căutând idei de nume de domeniu. În acest sens, am scris un articol mai demult despre câteva unelte care te ajută să alegi un nume de domeniu.
Apoi alegerea pachetului de găzduire
Ce pachet de hosting ar trebui să aleg? Care sunt cele mai bune servicii de găzduire din România? Să optez pentru cel mai bun preț?
Sunt doar câteva întrebări pe care probabil că ți le vei pune. La aceste întrebări vreau să răspund în acest articol. Am trecut prin dificultatea alegerii unui pachet de hosting, deci știu ce înseamnă.
Am folosit multe servicii de hosting până acum. Mi-a plăcut mereu să încerc servicii de găzduire de noi, iar așa am descoperit și hosting bun, dar și hosting rău. La unele firme am renunțat din prima lună, iar cu alte companii de găzduire lucrez și astăzi.
De asemenea, cunosc multe persoane care dețin site-uri web. Deci folosesc și servicii de găzduire. Le-am cerut recomandări, așa că pot recomanda la rândul meu mai departe aceste firme de găzduire.
Care sunt cele mai bune firme de găzduire din România – cel mai bun hosting?
Dacă ai căutat pe internet folosind cuvinte cheie precum hosting, gazduire romania, servicii de hosting, hosting site
Există firme de hosting bune și firme de hosting rele. Dacă vei vorbi cu utilizatorii care dețin site-uri online îți vor confirma aceste lucruri. Nu toate serviciile de hosting sunt de calitate. Așa că… oare cum să găsești cea mai bună firmă de găzduire pentru site-ul tău?
Ai putea alege să cauți recomandări de firme de hosting. Așa cum ofer eu în acest articol.
Am ales să fac un top, sau o listă, cu cele mai bune firme de găzduire din România. Am selectat firmele următoare ținând cont de câteva aspecte importante:
- Experiența mea cu acele firme de găzduire.
- Experiențele persoanelor cunoscute cu firmele respective.
- Prețurile pentru pachetele de găzduire.
- Calitatea serviciilor oferite.
- Suportul oferit.
- Opțiunile pe care le pune la dispoziția clientului.
- Uptime.
- SSL gratuit/contracost.
- … și multe, multe altele.
Iată care sunt recomandările mele pentru tine, dacă ești în căutarea unei firme de găzduire din România:
Sitebunker – unul dintre cele mai utilizate servicii de găzduire
Prima firmă de găzduire pe care eu o recomand este Sitebunker.
Aceștia oferă servicii complete, de la înregistrarea numelor de domenii, la găzduire web sau servere dedicate. Iată, pe scurt, care este oferta celor de la SiteBunker:
Avantaje Sitebunker
- Prețuri domenii Sitebunker: 52,07 lei domeniul .ro, 53.03 lei domeniul .com, 21,70 lei domeniul.eu;
- Găzduire web de la 1,05€ pe lună cu SSD cu SSL gratuit, LiteSpeed Web Server și BitNinja + Backup.
- Găzduire WordPress.
- Găzduire PrestaShop.
- Găzduire Magento.
- Certificat SSL gratuit.
- Suport tehnic.
Chroot.Ro – Un serviciu pe care îl folosesc de 2 ani de zile
Folosesc Chroot de aproximativ 2 ani de zile, dacă nu chiar de 3 ani. N-am avut niciodată probleme cu ei, singurul contact cu platforma lor fiind atunci când plătesc factura.
Site-ul se mișcă bine. Chiar și de Black Friday când practic aveam trafic ceva mai mare, blogul a stat pe picioare. Nu a căzut niciodată. Iar dacă aș avea nevoie de ceva, cu siguranță voi putea apela fără probleme la suportul tehnic.
Apropo de Black Friday, în acea zi de reduceri, să urmăriți oferta Chroot. Asta pentru că aveți ocazia să profitați de niște prețuri foarte bune în acea zi.
Avantaje Chroot
- Găzduire Web de la 1.11€ pe lună.
- Domeniu gratuit.
- Înregistrare domenii.
- Servere dedicate.
- VPS.
- Uptime de 99,9%.
- 9 ani experiență.
- Suport 24/7.
- SSL gratuit.
- Perioadă de test de 15 zile.
- Trafic și domenii nelimitate.
Hostico – prețuri foarte bune la hosting
Trebuie să recunosc că Hostico reprezintă unul dintre puținele servicii de găzduire online pe care încă nu le-am încercat.
Mi-a plăcut mereu însă designul site-ului lor.
Prețurile pentru pachetele „personale” încep de la 0,99€ pe lună, dar eu recomand alegerea pachetului de 1,99€.
Iată câteva motive pentru care probabil ar trebui să cumperi un pachet de găzduire de la Hostico:
De ce să alegi Hostico
- Prețuri accesibile de la 0.99€.
- Oferte de pachete business foarte atrăgătoare, de la 4,99€ pe lună.
- Reseller de la 9,99€ lunar.
- Pachete SEO de la 10€ lunar.
- Domeniu .ro de la 9€ lunar.
- VPS de la 19.99 lunar.
- SSL gratuit. BackUp gratuit.
- Asistență 24/7.
- Posibilitatea achiziționării unui IP dedicat.
MXHost – găzduire la preț mic și de calitate ok
Am folost MXHost o bună bucată de timp, însă nu îmi amintesc de ce am trecut la alt provider de hosting. Probabil că am găsit o ofertă mai bună, sau ceva de genul acesta.
Portofoliul lor de clienți este unul impresionant. Iată câteva exemple de firme care folosesc serviciile MXHost:
- Banca Transilvania;
- Somproduct;
- Arctic;
- EuroGsm;
- Beko;
- OLX;
- Carlsberg.
Iar serviciile lor sunt destul de atrăgătoare:
- Pachete de găzduire pentru toate nevoile.
- SSD de la 3,49 € lunar.
- Domeniu .ro 8,9€ / .eu la 5,5€.
- Backup zilnic automat.
- Servere VPS de la 5€.
- Suport tehnic avansat.
Simplenet – un hosting cu un suport excelent, pentru WordPress
Folosesc Simplenet pentru găzduirea acestui blog. Am cumpărat serviciile lor de pe 08.07.2016 și l-am folosit câțiva ani buni.
Îi citeam blogul lui Andrei Chira și așa am ajuns să cumpăr și pachetul de găzduire. Este o firmă de găzduire pentru WordPress în special, iar suportul tehnic este excelent. Mereu m-au ajutat când am avut nevoie de ajutorul lor.
Cam acestea sunt firmele pe care eu le pot recomanda. Nu vreau să fac recomandări doar de dragul de a fi lista cât mai mare. Am ales doar servicii testate de mine și recomandate de persoane cunoscute mie.
Eu am pachetul cel mai mic, de 19 lei pe lună, 5 GB SSD și SSL gratuit. Și e mai mult decât suficient pe acest blog care adună aproximativ 200 de cititori zilnic.
Avantajul este că te ajută să îți faci site-ul rapid, ceea ce e important pentru Google.
Există o mulțime de firme de hosting așa că alegerea ține și de subiectivismul fiecăruia. Fiecare utilizator se simte atras de un brand anume, de designul site-ului sau de prețurile afișate pe prima pagină.
Criteriile de care să ții cont atunci când alegi cel mai bun hosting din România
Dacă nu dorești un pachet de hosting de la firmele de mai sus, ci vrei să faci singur selecția, atunci cred că niște sfaturi ți-ar prinde bine.
Când alegi firma de hosting, trebuie să știi că faci o alegere importantă. Este o investiție și, dacă ești la început de drum în online, vrei cu siguranță să începi cu dreptul. Alegerea unui pachet de găzduire de la o firmă neserioasă are multe consecințe, pe care nu ai vrea să le resimți. Iată deci de ce este atât de importantă firma de găzduire.
Suport tehnic
Eu, atunci când aleg o firmă de găzduire țin cont în primul rând de suport. Vreau să știu că pot da mesaj la orice oră, cu orice problemă și va fi rezolvată. Totodată, nu sunt foarte tehnic eu de felul meu, iar dacă le explic o problemă cu cuvintele mele, aș vrea să fiu înțeles.
Dacă oamenii cu care comunic îmi arată că sunt deschiși să mă ajute, atunci voi ține cont foarte mult de acest aspect atunci când aleg firma de găzduire.
BackUP pentru fișiere
Oricând te poți trezi cu site-ul șters. Iar dacă nu ai un backup, va trebui să reîncepi de la 0.
O firmă serioasă de găzduire ar trebui să aibă un sistem de automatizat cu ajutorul căruia să realizeze backup-uri frecvent.
Totuși, să nu te bazezi 100% doar pe firma de găzduire. Asta deoarece au fost și cazuri în care unele firme de găzduire au pierdut toate datele, iar clienții au rămas pierduți. Așa că ar trebui să îți faci singur, din când în când, câte o copie de siguranță.
UPTime – cât timp va fi site-ul tău online?
Firmele recomandate mai sus se laudă cu un uptime de 99,9%. Este un detaliu prezent pe prima pagină a multor firme de găzduire.
Vrei ca site-ul tău să fie online tot timpul, așa că acest detaliu este important. Interesează-te despre acest lucru atunci când alegi să cumperi un pachet de găzduire de la o firmă anume.
Locația serverului
Mulți spun că și locația serverului reprezintă un detaliu important. Iar dacă site-ul tău este în română, gândit pentru utilizatorii din România, atunci și serverul pe care este găzduit ar trebui să fie din România.
Plus că noi avem o viteză bună la internet, așa că ar trebui să se miște cât mai bine.
Spațiu alocat și trafic – necesitatea unei găzduiri bune
Pachetele de găzduire au mai mult sau mai puțin spațiu în funcție și de prețul de achiziție. Dacă site-ul tău va găzdui multe poze și videoclipuri, atunci ar trebui să alegi un pachet de găzduire care să îți pună la dispoziție ceva mai mult spațiu.
Iar dacă totuși nu ai idee cât spațiu vei folosi, poți opta pentru un pachet mai mic, iar mai apoi vei avea posibilitatea de a face upgrade dacă vei considera că ai nevoie de mai mult spațiu de stocare.
Cât despre trafic, o să îți recomand să alegi un pachet de găzduire cu trafic nelimitat. Astfel, nu vei avea griji în legătură cu lățimea de bandă și alte aspecte de acest gen.
Baze de date și domenii add-on
Baza de date stochează datele și informațiile site-ului tău. Câte site-uri vei găzdui pe pachetul respectiv de găzduire? Răspunzând la această întrebare vei afla și numărul de baze de date de care ai nevoie.
Tot acest răspuns se aplică și în cazul numărului de domenii add-on. Acesta este practic numărul de site-uri pe care le poți găzdui pe acel pachet.
IP Dedicat?
Deși SEO nu are niciodată o definiție exactă, mulți spun că un IP dedicat ajută din acest punct de vedere. CICĂ un site cu IP dedicat, și nu împărtășit și cu alte site-uri, ar fi privit cu ochi buni de către Google.
Multe firme de găzduire oferă acest serviciu contra-cost, 1-2-3€ lunar. La pachetele mai mari de găzduire, IP-ul dedicat este gratis. Ar trebui să iei în considerare și acest detaliu, care nu e întocmai minor.
Adrese de eMail
Câte adrese de eMail vei crea? Site-ul este al unei companii cu un număr mare de angajați, care vor avea adrese de eMail personalizate?
În general, pachetele de găzduire oferă posibilitatea de a crea un număr mare de adrese de mail, chiar nelimitat.
Ce tip de găzduire alegi? Shared, VPS? Cum ar trebui să fie cel mai bun hosting din România?
Înainte de a face o alegere anume, trebuie să-ți cunoști nevoile. Ce site vrei să îți construiești? Câți vizitatori va avea zilnic? Cât de mare va fi site-ul? Stabilind aceste lucruri, vei ști apoi ce alegere trebuie să faci.
Dacă vei avea un simplu blog sau un site de prezentare, atunci foarte probabil să nu ai nevoie de prea multe specificații. Un pachet de găzduire shared va fi mai mult decât suficient. Este ușor de configurat chiar și de un începător, iar site-ul se va mișca bine.
Un pachet mai scump, mai mare, cu IP dedicat sau chiar un VPS merită achiziționat atunci când chiar ai nevoie de așa ceva. Un magazin online, sau un site cu un număr foarte mare de vizitatori necesită mai multă performanță.
Iar dacă nu știi totuși ce alegere ar trebui să faci, ai putea solicita ajutorul echipei de suport tehnic/comercial al firmei de găzduire. Cu siguranță vor reuși să îți facă o recomandare conform nevoilor tale.
Și cam atât. Voi mai actualiza articolul pe măsură ce voi găsi noi actualizări sau informații ce merită menționate.
Puteți lăsa desigur și întrebări.
Simplenet nu? E f ok
Da i-am folosit și încă îi folosesc. Dar totuși parcă au un preț puțin cam mare. Mersi că mi i-ai amintit, îi folosesc de pe 08.07.2016 dar am uitat de ei. :))
Namebox nu sunt ăia ce au pierdut niște date la un moment dat?
Parcă da, dar poate au învățat din greșeli. 😀
Din experienta, voi face un clasament in ordinea calitatii, preturilor si resurselor, unde 1 este cel mai bun (pt. mine) si 5 satisfacator:
1. Sitebunker
2. Hosterion/Spatiul.Ro,
3. Mxhost/Hostico,
4. Globehosting/Chroot,
5. Webhosting4.Net/Clausweb.
Info:
– Sitebunker ofera si resurse si transparenta legat de serviciile de gazduire,
– Spatiul.Ro are cel mai ieftin ip dedicat si domeniu .ro din Romania.