Ce faci când ți-e cutia de viteze pe moarte?
Am avut două mașini până acum și ambele la mâna a doua. Prin urmare, nu puteam să am foarte mari așteptări de la ele, mai ales că aveau o vârstă și destui km rulați prin România.
Așa că niciuna dintre ele n-a fost perfectă, ci pe departe. Fiecare a avut problemele sale pe care am încercat să le rezolv, cel puțin în mare. Doar că.. știți cum e la mașinile astea noi, rezolvi o problemă, apar altele două.
Ce e amuzant însă este faptul că nici una dintre ele nu a avut o cutie de viteze bună. Ba chiar, ambele au prezentat probleme la unele piese cutii viteze mai mult sau mai puțin grave.
De exemplu, la nici una dintre ele nu intră mereu excelent în retur. De cele mai multe ori, trebuie să fac dublu ambreiaj, parcă așa se zice când ridici puțin ambreiajul apoi îl mai calci o dată. Atunci intră de minune.
M-am obișnuit cu ideea așa că asta nu mai pare o problemă. Vorba aceea, dacă merge legat cu sârmă, e păcat să pui șurub, sau dacă adaptăm la situația noastră… să te apuci să cauți pinioane sau piese transmisie.
Apoi, o altă problemă ar fi faptul că nu intră întocmai prea frumos sau ușor în viteze, așa cum se întâmplă la mașinile noi la care ți-e mai mare dragul să schimbi vitezele. Nu cârâie, nu pocnește, nu bate… doar că nu se simte la fel de plăcut. Practic, e o mișcare puțin forțată parcă, chiar bruscă în unele cazuri.
Aici, mă gândesc că ar putea fi uleiul din cutia de viteze, ulei pe care nu l-am schimbat niciodată. Că doar așa e la noi la români… nu schimbăm decât atunci când se strică, niciodată preventiv.
Și ca o paranteză, prima mașină tot din cauza unei probleme la cutia de viteze a fost trasă pe dreapta. Cred, adică sunt aproape sigur, că am atins-o mai rău pe sub ea, așa că făcea urât tare la decelerare. Totodată, intra și mai urât în viteze. Totul până am observat ceva ulei interesant pe sub ea. Nefiind negru, ca cel de motor, ci un fel de gri, am concluzionat că e de la cutia de viteze.
Iar după o analiză a unui prieten, s-a ajuns și la concluzia că ar fi nevoie de schimbarea bușonului, a uleiului și a unui rulment, sau ceva de genul, o piesă de transmisie sau nu știu ce. Iar pentru că totuși nu investisem mai deloc în ea și mă bătea deja gândul să îmi iau o mașină nouă, am tras-o pe dreapta și acolo a stat vreo 2 ani până a ajuns la fier vechi.
Problema e că sunt tot mai puține service-uri în care să poți merge cu încredere că mașina ta va fi inspectată cum trebuie, reparata și tratată în cele mai bune condiții. Fiind sătui de mecanicii amatori, probabil că renunțăm la ideea de a mai merge în service în mod preventiv.