Ce-ar fi sa nu ne mai plangem ?
Nu știu dacă e ceva genetic sau așa fac și alte popoare însă știu că românii știu să se plângă, ba chiar se pricep de minune la asta. Ne plângem că nu avem bani, ne plângem că avem polticieni nașpa, ne plângem de sistemul de învățământ, ne plângem că e prea cald, ne plângem că e prea frig… și orice ar fi, găsim un motiv să ne plângem.
Mi se pare josnic acest lucru. De ce m-aș plânge cuiva că nu am ce mânca diseară ? Cu ce mă ajută dacă fac asta, apare mâncarea în frigider ? Nu. Nu ne ajută cu absolut nimic, ba chiar s-ar putea să faci o bucurie celui care te ascultă, deoarece sunt mulți care se bucură de răul celui de lângă el.
După cum ziceam, nu am abordat niciodată această metodă. Nu mă plâng pentru că știu că nu mă ajută cu nimic. Atunci când am o problemă, încerc să caut metode de a o rezolva în loc de a mă plânge de existența sa. Astfel am reușit să trec peste o perioadă a vieții în care distracția a fost pe primul loc în timp ce unele persoane se plângeau că au teme sau de învățat. Se plângeau de examenele de BAC în timp ce eu mă plimbam cu o zi înainte de BAC-ul la geografie. Am reușit astfel să mă bucur de viață fără ca școala să îmi distragă prea mult atenția ci doar cât să reușesc să învăț ce e mai util din ea.
E mai ușor să te plângi decât să cauți soluții
Nu citesc cărți de dezvoltare personală pentru că… (vă zice Lucian de ce), însă citeam cândva un articol care spunea că în loc să te plângi că nu îți ajung banii, mai bine gândește-te cum să faci mai mulți sau să reduci cheltuielile. Acel paragraf mi s-a părut foarte tare așa că l-am memorat.
Te plictisești? E ok, te plângi.. însă ai căutat să faci ceva ca să nu te plictisești ? Trăiești într-un oraș de c*cat ? Te plângi… însă ai făcut ceva ca să fie mai bun ? Dacă nu, atunci e și vina ta pentru că orașul tău nu e așa cum ar trebui să fie.
Îmi plac enorm oamenii care iau inițiativă și încerc să fiu unul din ei. Am început să fac asta prin renunțarea la atitudinea despre care am vorbit.
Și prin acest articol vreau să lansez și o provocare: încercați pentru o săptămână să nu vă plângeți de nimic și vedeți dacă nu vă veți simți mai fericiți.
Sursă imagine: tamykawashington.com
8 comentarii
Lasă un răspuns
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Stii,mereu te-am admirat.Nu stiu de ce..te cunosc de un an (asta stiu sigur).Tii minte vara trecuta cum te plangeai si tu?Da,si eu ma plictiseam si ma plangeam de asta,defapt inca ma mai plang,cred ca e un obicei.Dar, de cand iti urmaresc blogu,parca imi mai deschizi ochii,sincer..Incep sa gandesc altfel si sa incerc sa fac ceea ce sugerezi tu prin aproape toate articolele.Si ma simt chiar mai bine.E dragut sa citesti articole care sa te inspire.Si e si mai dragut sa cunosti si autorul lor.Nu stiu de ce simt nevoia,dar vreau sa-ti multumesc..azi chiar mi-ai facut ziua mai buna.
N-ar trebui sa te lasi niciodata de scris,de blog. ;))
Persoanele ca tine mă inspiră și mă conving că nu trebuie să renunț la blog. Îți mulțumesc la rândul meu că îmi citești blogul și la rândul meu, mă bucur că îmi cunosc cititorii.
Chiar despre asta vroiam sa scriu eu pe blogul meu zilele trecute. Total de acord cu ce ai scris mai sus.
Mă bucur că avem păreri comune.
Asa ne-am invatat sa ne plangem si cred ca asa o sa si ramanem 🙂
Si e tare trist, sa stii !
Stiu ca e trist cand vezi oameni miliionari in euro cum se plang ca nu au bani , ca afacerile lor merg extrem de prost etc …
Nu am cunoscut situația aceasta însă știu ceva asemănător: colegii care se plângeau înaintea fiecărui test că nu știu nimic și mereu luau 10.