Câteva sfaturi despre cum să iei BAC-ul
Anul trecut pe vremea aceasta eram și eu foarte stresat în legătură cu BAC-ul. Pe naiba! Aproape că m-am crezut. Nu mi-am bătut deloc capul cu BAC-ul și totuși am trecut, ceea ce e destul de ok cred. Astfel cred că îmi permit să ofer câteva sfaturi celor care au de dat BAC-ul în curând.
Am luat BAC-ul cu o notă de 8.08 și sincer eu unul am fost mulțumit de mine, mai ales că nu învățasem mai nimic tot anul. Pardon, toți cei 4 ani de liceu. Am ținut cont însă de câteva aspecte care, cred eu, m-au ajutat destul de mult.
Am băut apă în timpul examenului
Chiar aseară citeam un articol la Petru legat de acest aspect. Anul trecut citisem pe internet faptul că dacă bei apă vei fi mai concentrat așa că am mers cu o seară dinainte de BAC în Carrefour și mi-am luat o sticlă de apă, de un litru. Era oarecum ciudat deoarece mai toată lumea avea câte o sticlă de 0.5 iar eu stăteam cu sticla de un litru. Cert este că am văzut că m-a ajutat atunci când mă simțeam pierdut. Pur și simplu lăsam foaia deoparte și luam câte o gură de apă. Mai rău a fost că aveam nevoie la baie cam des, însă asta e altă poveste.
Așadar, o lecție numărul 1 dacă vrei să iei BAC-ul ar fi aceea de a bea cât mai multă apă. 1 litru ar fi suficient.
În ziua examenului nu am vorbit despre și nu m-am gândit la BAC
Eu atunci când trebuie să dau un examen trebuie să am o stare cât mai bună că altfel mă panichez. Astfel în ziua în care am dat BAC-ul am făcut orice altceva ce nu are legătură cu BAC-ul. Am mâncat, m-am plimbat, am râs și am glumit. Ba chiar am ținut să mai fac câte o glumă și înainte să înceapă BAC-ul, în sala de clasă, pentru a fi cât mai pregătit atunci când am primit subiectul. Nu am reușit să fac la fel și la Geografie când probabil deja eram obosit așa că acolo am luat cea mai mică notă: un șapte și ceva.
Să știți că nu puteți îngrășa porcul cu câteva ore înainte și chiar dacă eu cu o seară înainte citisem câte ceva, de dimineață am abandonat orice tentativă de a reciti. Dacă veți încerca asta nu veți crea decât confuzie.
Scrie ceva!
Poate că acest sfat nu este la fel de valabil în cazul profilelor reale. La uman însă e unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am putut primi. A venit de la profesorul de istorie care ne-a zis că orice ar fi, să scriem ceva. Indiferent de cerință sau exercițiu. De exemplu la eseul final contează foarte mult încadrarea în pagină astfel încât putem primi punctaj pe niște povești de istorie, cum le numea respectivul profesor. Și mare dreptate a avut. La istorie am luat nota cea mai mare: un nouă și ceva.
Indiferent de cerință, chiar dacă nu știi nimic, încearcă totuși să scrii ceva deoarece un punct oricât de mic contează foarte mult. Cu cât vei fi mai aproape de cerință, cu atât mai bine. Totuși, scrie ceva!
Citește și tu o carte
Chiar dacă zilele acestea sunt probele orale, mai sunt câteva săptămâni până la probele scrise. Deci aveți timp suficient să citiți măcar 2-3 cărți. Dacă în timpul liceului nu ați avut chef să citiți Ion sau Moromeții, atunci poate că ar fi bine să o faceți acum. Nu de alta dar e tare util să citești cartea, aspect care vă poate ajuta muuult la eseul final.
Puteți citi 100 de eseuri din 1000 de culegeri pentru BACALAUREAT însă nu vă vor ajuta la fel de mult precum lectura cărții.
Camerele video nu au nicio treabă cu tine
Au doar în cazul în care vrei să copiezi. Tot mai mulți tineri se întreabă cum să iei BAC-ul dacă sala de clasă e plină de camere video însă eu mă întreb cu ce îi deranjează acele camere. Bine, nu prea ți-ar da voie să scoți fițuicile însă asta e altă poveste. Ia și învață!
Camerele video nu te deranjează cu nimic dacă ai învățat.
Colorează-ți eseurile
Cred că aș fi avut mari probleme pe la istorie dacă nu aveam caietul atât de mâzgălit. Am o memorie vizuală destul de bună așa că mi-am organizat acele câteva foi pe care le-am scris în timpul unui an astfel încât atunci când închideam ochii să văd exact aceeași pagină. Mă rog, în mare parte. Cert este că e foarte fain să ai memorie vizuală deoarece te poate ajuta să ieși din anumite momente dificile.
Poți folosi un marker pentru a-ți organiza mai ușor foile de pe care înveți. Poate vei ține minte că acolo unde ai scris cu verde ai vorbit despre Carpații Orientali.
Citește cerința de două ori. Sau de trei ori
De aș fi făcut și eu acest lucru. De m-aș fi uitat mai bine la harta aia decolorată nu aș fi făcut toate acele prostii. La română am făcut la fel: am citit o cerință numai pe jumătate așa că am greșit. Mi s-a părut simplu și ar fi fost simplu, doar dacă citeam cerința. Așa am pierdut 0.4 puncte. Și totuși sunt atât de importante.
Nu te grăbi, știu că pare ușor însă nu te grăbi. Citește cerința de două trei ori astfel încât să fii sigur că știi ce ai de făcut. Nu de alta dar 2-3 cuvinte ar putea schimba o cerință întreagă. De ce să nu le citești?
Fii calm
O fi poate un examen foarte, foarte important însă nimeni nu a murit dacă a picat BAC-ul. Viața ta nu se termină imediat după ce ai aflat că ai picat examenul la română. Mai ai o șansă la toamnă și altele două anul viitor. Astfel trebuie să fii calm și cu picioarele pe pământ. Nu de alta dar o minte limpede funcționează muuult mai bine.
Nu trebuie să te stresezi prea mult deoarece îți vei pierde concentrarea iar aceasta este decisivă în privința notei. Fii calm, nu te va trimite nimeni la gaz dacă vei pica BAC-ul.
Așadar dragilor, eu vă urez mult succes la BAC și vă amintesc că dacă veți citi cărțile, veți bea apă, veți rămâne atenți și veți citi cerința de două trei ori, nu aveți cum să nu luați BAC-ul.
Culegerile sunt desigur foarte utile pentru a lua bacalaureatul. De aceea vă recomand să cumpărați de aici cărți pentru BAC la preț redus și cu transport gratuit.
Bine ca nu ai plecat cu berea bre. Asta mai lipsea la examen, un pet de bere.
Mergea. Pe mine ma ajuta in momentele de tensiune. :))
Felicitări pentru sfaturile complexe aduse celor ce dau bacalaureatul anul acesta. Eu îmi aduc aminte și acum seara de duminică-luni în care nu am dormit și nu am vrut să mă prezint, însă au rămas doi prieteni cu mine și am fost dus ”cu forța” la BAC.
Chestia și mai amuzantă este că am promovat 😀
Mersi frumos! Păi, ce pot să zic, ai prieteni buni și.. felicitări! 😀
pentru cei ce nu i-au BAC -ul : https://www.facebook.com/BRomaniaNOW/videos/vb.606529476060749/884079674972393/?type=2&theater. :))
Il știu ! :))
Sunt bune sfaturile. Cred ca pe unii chiar ii va ajuta. La materiile la care ai de invatat sfaturile sunt foarte bune si pot fi aplicate cu succes, dar cred ca la matematica, fizica, informatica sau chimie e cam greu. La astea daca nu te pregatesti din timpul anului e aproape imposibil sa faci ceva.
Ft utile sfaturile.,multumim pentru ele cu siguranta ma vor ajuta!!