Câteva provocări de care m-am lovit în crearea conținutului video

Trecerea la conținutul video am făcut-o cu mult entuziasm, dar și cu o oarecare speranță. De altfel, mă entuziasmez ori de câte ori încerc lucruri noi, iar important este pentru mine ca entuziasmul să rămână viu, nu să se stingă după o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Deocamdată, nu este cazul, chiar dacă m-am lovit de destul de multe provocări.

Mereu mi-a plăcut ideea de a oferi conținut util, iar acesta a fost motivul pentru care am deschis blogul cu foarte mult timp în urmă. Tot acesta este și motivul pentru care am făcut pasul către video: vreau să ofer conținut util. Nu știu dacă mi-a ieșit cu blogul, nu știu dacă îmi va ieși cu vlogul, dar cert este că intențiile bune există.

Cu toate acestea, există diferențe foarte mari între cele două procese de creare a conținutului, text și video.

În primul rând, la text poți interveni cât se poate de rapid pentru a edita și elimina greșelile. În schimb, pe video e necesară mult mai multă atenție, pentru că nu prea mai ai cum să intervii după pentru a corecta greșelile. Iar să observi greșelile la câteva zile de la filmare, poate fi destul de frustrant.

Am comis deja destule de greșeli, iar cele mai frustrante au fost următoarele:

  • am filmat cu lavaliera descărcată un vlog întreg, așa că nu am avut deloc sunet;
  • la montaj, am adăugat cadre din vlog la început, pentru a atrage atenția, iar asta a făcut deranj în ceea ce privește sincronizarea cu coloana audio. Așa m-am trezit cu muzică peste voce și momente fără sunet;
  • m-am jucat cu setările de stabilizare, folosind inițial stabilizare maximă, ceea ce a afectat calitatea clipurilor, iar apoi renunțând complet la stabilizare, ceea ce a făcut ca imaginea să tremure de numa-numa;
  • am filmat murdar pe față, de parcă eram Carla`s Dreams.

Exemplele pot continua, cel mai probabil, la nesfârșit. Cert este că greșeli există, dar cel mai probabil că fără ele, nu aș avea de învățat.

Acum verific de două ori lavaliera înainte să dau play, verific clipurile imediat după ce sunt filmate, iar clipurile le vizionez nu doar la montaj, ci și după ce le salvez pe PC. Așa mă asigur că totul e în regulă.

Sunt, cred eu, greșeli pe care trebuie să le facem, deoarece doar astfel putem învăța ceva din ele! Este un proces și totodată un pas important din acest proces, pe care nu îl putem sări, iar de aceea cred că experiența contează.

Am deja peste 40 de clipuri. Unele au prins mai bine, altele mai puțin, dar important este că există progres, iar asta mă ajută să fiu motivat în continuare.

Distribuie articolul:

Un comentariu

  1. Welcome. Problema, in general, este de la lucrurile ieftine. Cu cat sunt facute mai multe improvizatii, cu atat pot aparea greseli. La orice ora. Cel putin, asta e experienta mea. Pe masura ce mi-am dublat sunetul(sursa de backup), pe masura ce mi-am pus o baterie noua ori o alimentare continua sau chiar inca o lumina de backup erorile au disparut.
    Si na, trebuie sa iti faci mana sa filmezi cat se poate de simplu si… eficient. In timp, o sa prinzi mult mai multa experienta si stii cum sa iti faci flow-ul ca sa n-ai probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.