Cât mai costă să dai pentru permis ?
Cred că am mai vorbit despre asta cel puțin o dată aici pe blog. Pentru cei care nu știu, țin să zic că nu am dat pentru permis la 18 ani pentru simplul fapt că nu sunt foarte pasionat de mașini. Eu unul nu aș da niciodată pentru permis ci aș prefera să merg cu bicicleta însă din păcate bicicleta nu se ridică la nivelul mașinii dacă stăm să ne gândim aspecte precum timpul și distanța.
Astfel anul acesta m-am gândit să dau și eu pentru permis. Timpul trece, banii vin și pleacă fără să îmi dau seama și astfel cred că ar fi mai bine să îi investesc în ceva care să-mi fie de folos cândva. Voi începe să fac economii încă de luna aceasta care tocmai se termină și voi începe să învăț imediat cum văd că banii de pe card se adună.
Până atunci sunt curios să îi întreb pe cei care au făcut deja pasul ăsta. Cât mai costă să dai pentru permis ? Și când spun costă mă refer la toate costurile pe care ești nevoit să le faci atunci când te dorești a fi șofer.
Auzisem ca in jur de 500 de euro. Daca am auzit prost, greseala mea.
Cauți școli de șoferi pe net si suni la ei sa îți dea un preț. Acum 5 ani când am dat eu am ieșit cu 1200ron totalul. Dacă nu iei din prima, sala si orașul prețurile urca.
Din câte știu eu ai 3 încercări gratuite la sală. Sper să nu greșesc.
Depinde si de scoala de soferi pe care o urmezi, dar si de oras.
Nu mai stiu fiecare cat au costat, dar per total am ajuns la 1400 lei. Aici este inclus totul, actele pentru scoala de soferi, cazier, examen medical si psihologic si ce mai era pe acolo.