Cât de scumpă ar trebui să fie o drujbă ca să fie bună?
Nu că aș fi eu mare pădurar ori că mi-aș prinde prea des urechile printre lemne, mai ales că nu prea iau contact cu acestea decât în mod special când mă apuc de grătare. Și totuși, locuind la curte, o drujbă este mai mult decât necesară, mai ales atunci când principala sursă de încălzire iarna este soba. Așa că, dacă tot vine black friday curând iar reduceri vor fi în majoritatea magazinelor mari atât online cât și offline, mă gândesc că dacă aș găsi ceva la preț bun, poate că aș face un sacrificiu. Pentru gospodărie!
Am avut o drujbă până acum însă era una chinezească, marcă anonimă deci. Nu cred că a costat mai mult de 300 de lei atunci. Și a ținut cam 2-3 ani, poate chiar mai puțin. A mai și făcut figuri din când în când, iar acum e iară în hibernare pentru că are probleme la aprindere. Nu știu, nu mă pricep. Oricum, mai știu că trebuie lamă și lanț nou, așa că prețul acestora ar însemna cam jumătate din prețul drujbei, iar dacă se ia în calcul și rezovlarea problemei cu aprinderea, poate trece chiar de jumătate. Posibil că nu mai meritiă investiția deja.
Deși am mai scris despre drujbe pe alte site-uri și m-am documentat cât de cât despre ele, tot nu pot să spun că pot să aleg foarte ușor un motofierăstrău electric bun. Cumva m-aș putea orienta să fac o alegere ok, mai ales atunci când ții cont de cele mai importante caracteristici precum brandul și puterea. Iar dacă mai urmărești și review-urile celorlalți cumpărători, atunci cu siguranță poți face o achiziție pe care să nu o regreți. Și totuși, această sculă, că nici nu știu cum să îi zic, va fi de tip hobby, deci nu voi tăia păduri cu ea, ci doar ocazional. Astfel, nu ar trebui să dau prea mult pe ea.
Nu știu cât de bune sunt drujbele Makita, un brand care în general a reușit să impresioneze cu produse destul de bune pe nișa asta fiind chiar premium – cred – însă Stihl sau Husqvarna nu prea găsești nimic sub 750 de lei, cel puțin nu pe eMag, ceea ce mi se pare destul de mult pentru un motofierăstrău, indiferent că e electric sau pe benzină, de tip hobby. Asta mă face să mă gândesc să mă orientez către alte branduri, deși la capitolul ăsta chiar sunt paralel.
De aceea m-am gândit să cer ajutorul aici pe blog, că cine știe ce pădurar se trezește să îmi citească blogul și apoi să îmi ofere un sfat util. Dar știu oricum că am destui gospodari care mai pierd vremea pe blog, așa că sper să primesc ceva sugestii.
Eu am avut 2 drujbe pe benzină, și erau pentru uz casnic totuși.. după ceva vreme, au început să se ducă naibii. De când am trecut pe drujbe electrice, repet, pentru casă, n-am frate niciun stres. Lanț ascuțit, și dai în lemne ca-n brânză.
Electricele sunt bune numai dacă tai cu ele doar pe lângă casă.