Cât am slăbit după o săptămână de regim alimentar
Nu știu cum e corect: dietă sau regim alimentar? Ori e tot una și același lucru? Mă rog, ideea e că, așa cum spuneam în articolul în care strigam clar și tare că nu mai vreau să fiu gras, mi-am schimbat aproape complet regimul alimentar.
De o săptămână am renunțat complet la pâine din făină albă, înlocuind-o cu cea integrală, la prăjeli, bere, alcool (care va fi doar la ocazii speciale, în cantități infime), grăsimi, zahăr și altele d-astea nesănătoase. În schimb, mănânc – aproape – la ore fixe, un număr precis de ore pe zi, fără ulei și mai ales cântărit.
Nu aș putea spune că e greu. E nevoie doar de puțină organizare, de cărat caserole și alte lucruri de genul acesta, dar porțiile sunt deocamdată destul de mari. Cu timpul am înțeles că vor scădea. Drept urmare, nu am treaba cu foamea, ci dimpotrivă, sunt mai sătul ca înainte.
Rezultatul e cel puțin promițător. 500g în 7 zile. Sigur, pare puțin. Și eu mi-aș fi dorit mai mult. Mult mai mult. Dar sunt conștient că nu se întâmplă totul așa, peste noapte. Sper ca de acum înainte, scăderea să fie mai generoasă.
Azi am bifat și primea mea prezență într-o sală de forță. Am făcut un abonament pe o lună și câteva exerciții atât cât m-a dus capul și mai ales cum am văzut la alții.
E cu trezire devreme, înainte să se lumineze de zi, așa că sper să mă țină cât mai mult acest obicei. Nu prea știu eu cum se fac exercițiile, dar am o listă, câteva indicații iar cu ajutorul YouTube sper să reușesc să le fac, măcar cât de cât.
Cred că voi veni cu câte un nou articol în fiecare săptămână. O văd ca pe o serie interesantă ce ar putea motiva și pe alții să o ia pe drumul ăsta, al sportului și sănătății.
Te sustin. Cat despre alea 500 de gr. si 10 gr sunt un succes.
Mersi frumos!
Te precipiti ca un rac. Hai fa un articol lunar cu evoluatia. 🙂
Nu e rea nici ideea ta. 😀
Eu aveam pe la sfarsitul lui mai 110 kg. pe la inceputul lui septembrie aveam 91. De atunci am mai slabit cam 3 kg. Aveam probleme cu colesterolul, glicemia. In octombrie analizele mi-au iesit foarte bune. 90 la suta contează sa fii atent la mâncare, 10 la suta sport, cel putin la început. Dulciurile și mai ales sucurile deloc. Doar la ocazii, adică cel mult odată pe lună. Pâine și cartofi cat mai rar. Si, desigur, mâncarea să fie în cantități rezonabile, deci nu ghiftuială. Spor și ține-ne la curent!
Mersi frumos, Costi. Felicitări pentru reușită. 20 și ceva de kilograme date în câteva luni, e o realizare! Am eliminat și eu o mulțime de alimente nesănătoase, iar kilogramele scad. Curând se face o lună de când am început toată această treabă și voi reveni cu noutăți.
Succes și ție!
Așa finule, hai ca poți!!! Gram cu gram se duce kilu!!!Am încredere in tine ca te tii măcar pana la 1 decembrie 🤣🤣🫢
PS. Ia sa vezi minune . după ce dai jos din burta o sa ai socoteala mai lungă
Nu mai rade batrane de el, lasa-l ca are ambitie!
Pas cu pas. :d