Voi în ce credeți?
Chiar dacă mi se spune uneori că scrisul meu e rece și sunt cam prea insensibil pe blog, sunt în continuare om și chiar îmi place uneori să abordez câte un subiect din ăsta care vine din adâncul sufletului meu dar și…
Chiar dacă mi se spune uneori că scrisul meu e rece și sunt cam prea insensibil pe blog, sunt în continuare om și chiar îmi place uneori să abordez câte un subiect din ăsta care vine din adâncul sufletului meu dar și…
Cred că toate lucrurile ar trebui să se petreacă treptat în ceea ce privește toată treaba asta cu blogul. De cele mai multe ori începi pe un subdomeniu, apoi treci pe un domeniu propriu, câteodată îți cumperi o temă premium iar…
Îmi place să comunic cu cititorii blogului și, pentru că nu am mai făcut-o de ceva timp, am zis că trebuie numaidecât să vorbim despre un subiect pe care probabil că îl voi mai aborda aici pe blog: berea. Probabil…
Atunci când am deschis BlogdeCarti.Ro, adică acum un an, îmi propusesem ca acest experiment să fie cât mai constructiv pentru mine. Inițial am dorit să mă motivez să citesc mai mult și cred că de atunci am progresat puțin. Tot începând…
Nu îmi stă în fire să fiu arogant de obicei însă uneori nu am altceva de făcut decât să mă comport ca atare. Nu primesc prea multe mailuri din partea agențiilor sau a oamenilor de PR pentru că încă sunt…
Acum vreo 4-5 zile vă anunțam bucuros că am trecut la Windows 10 însă se pare că bucuria nu a ținut prea mult. Inițial mi-a plăcut Windows 10 deoarece arăta chiar al naibii de bine și funcționa ok, însă peste…