Aparatele de reciclat ar trebui să treacă la nivelul următor
După cum bine știți, sunt un mare fan al reciclării. Conform aplicației de la Carrefour, am reciclat până acum nu mai puțin de 970 de ambalaje, dar am fost ocazional și pe la alte hypermarket-uri. Prin urmare, am depășit borna de 1000 de ambalaje reciclate.
Au trecut deja câteva luni bune de când sistemul de reciclare a fost implementat, iar acum cred că ar trebui să treacă la nivelul următor.
În primul rând, sunt necesare mai multe aparate pentru reciclare. Deja cozile sunt mari la supermarketuri și trebuie să aștepți minute bune până prinzi ocazia de a recicla. În plus, buncărele acestora se umple destul de rapid, așa că există riscul să stai jumătate de oră la coadă în zadar.
De exemplu, cred că fiecare supermarket ar trebui să mai facă măcar 2-3 containere pentru reciclare prin parcare, pentru că cele actuale sunt deja depășite.
Mai apoi, nu ar strica să existe un sistem de monitorizare a funcționării aparatelor. Am pățit să merg la Carrefour să reciclez și să descopăr că aparatul nu este funcțional. Ar fi mișto să poți intra pe site-ul magazinului, să afli dacă aparatul este în parametri optimi sau nu.
Nu prea am experiență cu alte aparate, însă cele de la Carrefour au o problemă cu anumite recipiente, așa cum sunt cele de la Aqua Carpatica. Chiar dacă sunt în cea mai bună stare, nu le citește nicicum, iar asta poate fi destul de frustrant uneori.
Am văzut un reel pe Facebook, parcă, în care toate recipientele erau aruncate într-o fantă a unui astfel de aparat, iar mai apoi aparatul se ocupa de tot. Nu trebuia să pui recipient cu recipient. Cred că era undeva prin București.
Sunt sigur că acest upgrade va fi făcut, la un moment dat, la scară largă și mă bucur că lumea reciclează. E nevoie de mai multă informare în acest sens, pentru că încă multe persoane vin cu tot felul de recipiente care nu pot fi reciclate, blocând aparatele în mod complet inutil.
Per total, reciclarea e pe drumul cel bun. Important este ca procesul să se adapteze din mers.
Draga Adrian, drumul spre iad e pavat cu intenții bune… eu în urmă cu 2 – 3 ani am avut intenția de a construi într-o comunitate de 5.000 + de locuitori un astfel de centru de reciclare.
Am avut ore întregi de discuții cu persoane implicate în ceea ce înseamnă reciclare și lucrurile nu stau deloc pe roze: în primul rând legislația e făcută pe genunchi, eu ca antreprenor privat sau magazinele locale nu pot face nimic fără asocierea cu autoritățile locale, autorități care nu vor să se implice în ciuda amenzilor prevăzute (merg pe ideea să fim amendați și vedem după aceea ce facem), în al doilea rând costurile tehnologiei implicate în reciclare este destul de costisitor și procesul de amortizare a investiției este destul de sinuos și greu de creionat și, nu în ultimul rând, vechea gardă a reciclabilelor țin și cu dinții de afacerea cu reciclabile punând bețe în roate prin orice mijloace pe care și le pot imagina.
Ceea ce vede consumatorul e doar vârful icebergului puternic cosmetizat, reciclarea fiind nu doar un deziderat ci un business cu foarte multe zerouri.
Oh, sunt multe lucruri care, în mod evident, îmi scapă..
la tara inca sunt probleme mari cu reciclarea in rest pare ca se duce intr-o directie buna. vad deja in oras modernizari, la lidl deja au facut un spatiu inauntru nu mai e in parcare aparatul
50 de bani mi se pare o mizerie de sumă pentru un PET. Uite de-aia avem încălzire globală. În afară e jumate de EUR per recipient, de 5 ori mai mult…
Dacă opresc mai mult, tot de la tine oprește. Sigur s-ar trezi revoltați și în acest caz.
La Carrefour Orhidea au un aparat in care bagi doar recipiente din plastic si doze