Amendă pentru lipsa trusei medicale sau a extinctorului?

Era cât pe ce să iau una de curând. Nu mai fusesem oprit de poliție probabil că de vreo 2 ani, iar în drum spre Suceava, la doar vreo 10 km de casă, am fost tras pe dreapta. Probabil că ăsta e consecința asfaltului recent turnat pe acolo. Dar nu mă deranjează deloc

Am prezentat actele, după ce am făcut prăpăd în torpedo, iar în timp ce se făcea verificarea lor, am fost invitat să prezint și jucăriile din portbagaj. Anume era vorba despre trusa medicală, extinctor, triunghiuri reflectorizate (două la număr) și, cel mai probabil, vesta reflectorizantă.

Le aveam pe toate, în afară de trusă. O folosisem chiar de curând, în urma unui mic accident, iar dacă tot am golit-o, am zis că nu mai are rost să o pun în mașină. Care să fi fost șansele să fiu întrebat de ea la doar câteva zile după? Sigur nu prea mari.

Am zis de la bun început că nu o am, însă mai aveam ceva emoții în legătură cu valabilitatea stingătorului. Aparent, era ok și ăla, însă am descoperit asta abia după ce am mai cumpărat unul. Mă rog, măcar acum sunt liniștit că le am pe toate în regulă.

Am oprit la primul Carrefour și am cumpărat o trusă și un stingător, pentru care am plătit în jur de 65 de lei. Cât ar fi fost amenda, dacă nu aș fi găsit înțelegere la echipajul ce m-a oprit? Ei bine, aceasta poate fi cuprinsă între 590 și 725 de lei. Deci cam cât 10 seturi de trusă + extinctor. Merită oare?

Eu zic că nu, de aceea le-am și cumpărat imediat ce am avut ocazia. Sigur pot fi găsite și mai ieftine, prin online sau prin alte magazine.

De aceea, n-ar fi rău să aruncați o privire prin portbagaj, să vă asigurați că aveți două triunghiuri, iar trusa și extinctorul sunt în perioada de valabilitate. Expiră și astea și de obicei au o valabilitate de 39 de luni de la data fabricării. Așa că aruncați o privire și peste data aceasta.

Distribuie articolul:

2 Comentarii

    • Da, ajută și onestitatea în astfel de cazuri. Cel puțin din experiența mea, ori de câte ori mi-am recunoscut vina și am fost sincer, s-a trecut cu vederea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.