Am început să fac bani de pe YouTube

Anul acesta, pe 27 martie, am decis să fac pasul și către conținutul video. Am mai avut câteva tentative, în trecut, dar nu au fost niciodată finalizate. Am reușit, totuși, să îmi găsesc motivația anul acesta și mă bucur pentru asta, pentru că îmi place treaba asta.

Deși speram că voi aduna mai mulți abonați până la final de an, cifrele cresc, iar asta îmi oferă motivație. Mă apropii încet, dar sigur, de 1400 de abonați și, într-un final, am făcut și cele 4000 ore de vizualizare.

Cu alte cuvinte, am îndeplinit cerințele pentru monetizarea cu anunțuri. Asta s-a întâmplat în weekend, iar de atunci am adunat suma fabuloasă de…………. 5 lei. 😀

Am așteptat să activez această funcție nu neapărat pentru a face bani. Sunt conștient că, la cifrele pe care le am eu acum, nu se va aduna mare brânză acolo. În schimb, este un semn al progresului, iar asta îmi oferă motivație.

Îmi place să lucrez cu obiective pentru a rămâne motivat. Obiective multe și mărunte, iar astfel motivația nu dispare. Cam așa funcționez eu.

De acum, sper ca până la final de an să ajung la 1500 de abonați. Ar fi decent pentru primul an. Însă provocarea abia acum apare, deoarece mergem mai rar la țară, vremea e mai puțin prietenoasă, așa că nu va fi simplu să mențin constanța de 2 clipuri pe săptămână.

Sper, totuși, să nu treacă săptămână fără clip postat. Rămâne de văzut dacă îmi iese. Prin urmare, îmi puteți oferi o mână de ajutor în acest sens. Dacă nu sunteți abonați, găsiți aici canalul meu, așa că apăsați cu încredere pe butonul pentru abonare.

Distribuie articolul:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.