Am fost la Restaurant Național din Rădăuți, locul unde a fost inventată ciorba rădăuțeană
Dintre toate ciorbele, ciorba rădăuțeană mi se pare cea mai bună. Cu toate acestea, fiind destul de grasă, o consum mai răruț acum. Am făcut-o și acasă iar rezultatul a fost destul de bun, aș spune.
De mult timp voiam să descopăr locul în care a fost ea creată, fiind atât de aproape de mine. Trec prin Rădăuți de cel puțin 3 ori pe an, dar niciodată nu am făcut un popas. Ieri am decis să schimb asta, așa că voi povesti experiența în acest articol.
Restaurant Național – locul în care a fost creată ciorba rădăuțeană
Restaurantul Național este situat chiar în inima orașului Rădăuți, vis-a-vis de Catedrala Ortodoxă. Acesta funcționează încă din anul 1945, având de-a lungul timpului diferite denumiri precum Restaurant 7 Noiembrie sau Restaurant Nordic.
Cornelia Dumitrescu este cea care a inventat acest sortiment de ciorbă, acest lucru întâmplându-se în anii 70. Cu toate acestea, o bună parte a meritelor i se datorează soțului, care a vrut introducerea puiului în ciorba de burtă.
Chiar dacă este locul în care a fost inventată ciorba rădăuțeană, mă așteptam să promoveze mai mult acest detaliu. Cu toate acestea, nu am găsit nici o mențiune în acest sens prin local și nici în meniu. Destul de trist, aș spune. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, doar pe hârtiile de pe masă, pe care se pune mâncarea, este menționat acest lucru. Destul de banal, nu?
Merita spusă povestea undeva, fie ea chiar așa mai banală. Sigur putea fi ambalată cumva.
De asemenea, mă așteptam ca în meniu să fie prima, dar nu. Trebuie să dai câteva pagini pentru a o găsi.
Este încă o dovadă că nu ne pricepem la promovare și turism.
Dacă nu aș fi știut dinainte motivul pentru care acest restaurant este special, probabil că l-aș fi considerat un loc oarecare.
Cum e ciorba rădăuțeană la ea acasă?
Nu este specială în vreun fel anume, însă cu toate acestea este foarte bună. Am încercat-o, de-a lungul timpului, atât acasă cât și la diferite restaurante. Cu toate acestea, aici este unică în felul său.
De exemplu, chiar dacă la ingrediente apare usturoiul menționat, el nu prea se simte în ciorbă. De asemenea, nu primești usturoi extra, așa cum se întâmplă la alte restaurante, pentru a adăuga în ciorbă, dacă vrei mai mult. Oare doamna Cornelia nu voia ca soțul să emane atât de plăcuta mireasmă de usturoi?
Ciorba este destul de simplă, dar gustoasă, aș putea spune. De asemenea, am apreciat că nu se taxează pâinea, smântâna sau ardeii, cum se întâmplă la majoritatea restaurantelor.
Prețurile sunt și ele foarte ok. De exemplu, ciorba rădăuțeană a fost 20 lei. Decent, nu?
Ștefaniei i-a plăcut, de asemenea.
Ce mi-a plăcut la Restaurant Național din Rădăuți
Chiar dacă aș fi vrut să fie promovată mai mult ciorba rădăuțeană în interiorul restaurantului, cu un panou sau cu ceva mențiuni pe undeva, decorul este foarte fain.
N-ar fi putut, oare, face o ramă din lemn vechi iar în ea să fie spusă povestea ciorbei rădăuțene?
Cumva, restaurantul este împărțit în două. În partea dreapta, totul este amenajat în stil tradițional, foarte fain.
În stânga, decorul e o idee mai modern și mai minimalist, aș spune. Deloc urât nici aici.
Este o terasă mică afară, însă nu îmi plac terasele care sunt aproape de drumurile pe unde circulă mașinile. Mi se pare că e prea mult haos, ca să nu mai zic de calitatea aerului.
Mi-a plăcut, de asemenea, amabilitatea ospătarului. Muzica clasică de pe fundal creează o ambianță mișto.
Servirea s-a făcut și ea foarte rapid.
Cred că vom mai face câte un popas aici, atunci când vom mai trece prin Rădăuți, pentru că merită. La fel vă recomand și vouă să faceți.
O idee super aceea de a pune povestea acestei ciorbe într-o ramă din lemn, făcută manual și cu mici imperfecțiuni, dacă se poate :). Foarte frumos amenajat restaurantul. Mi-a plăcut tot, mai puțin căldura din interior. Un pic prea cald, cel puțin pentru mine. Poate în viitor vor găsi o modalitate de a face un aer mai răcoros în încăpere.
Să sperăm că citește cine trebuie și vor lua măsuri. 😀
Mie mi se pare ca arata destul de OK. Da, mergea o poveste, o personalizare mai buna, dar meh, ai nostri mananca, nu sunt atenti la detalii.
Da, e mișto acolo. Totuși, ținând cont că prin Rădăuți trec mulți dintre cei care vizitează mănăstirile, mergea mai multă promovare.
O sa vin si eu sa vizitez o data zona. Dar sa te muti tu la Bucuresti intai.
Da, cu taxele astea.. sigur!
Trecem si peste astea.