Astăzi am bifat o nouă realizare personală: am alergat pentru prima dată 8 kilometri.
Poate pentru unii nu pare mare lucru, dar pentru mine înseamnă enorm. Au trecut doar două luni de când mi-am spus pentru prima dată: „Hei, ce-ar fi să încerc să alerg?”
Îmi amintesc perfect ziua aceea. Nu aveam niciun chef să merg la sală, dar nici nu voiam să rămân acasă și să lenevesc. M-aș fi simțit vinovat. Așa că am decis să fac altceva.
Știam un teren de rugby unde puteam alerga pe iarbă. La greutatea pe care încă o am, aproape 90 de kilograme, prefer să evit asfaltul sau betonul. Genunchii și gleznele îmi mulțumesc pentru asta, iar dacă am posibilitatea să aleg o suprafață mai prietenoasă, o fac fără să stau pe gânduri.
În ziua aceea am plecat cu obiectivul de a alerga măcar 3 kilometri. După ce i-am terminat, mi-am spus că ar fi frumos să rezist 30 de minute. Când s-au împlinit cele 30 de minute, eram foarte aproape de pragul de 5 kilometri, așa că am mai continuat puțin și am încheiat prima mea cursă de 5 kilometri.
Nu a fost deloc ușor. Am avut nevoie de mai multe pauze de mers și, sincer, nici nu credeam că voi ajunge atât de repede să scriu articolul acesta.
De atunci am mai ieșit la alergat de aproximativ șase ori. Mai puțin decât mi-aș fi dorit, dar au existat și motive serioase. M-am confruntat cu două probleme la picioare care m-au obligat să iau aproape două săptămâni de pauză.
Cu toate acestea, progresul s-a văzut de fiecare dată.
Mai întâi au venit cei 5 kilometri cu mai puține pauze. Apoi prima alergare de 5 kilometri fără nicio oprire. După aceea au urmat 6 kilometri, apoi 7.
Iar astăzi am ajuns la 8 kilometri.
Cel mai mult mă bucură faptul că i-am alergat fără nicio pauză. Fără mers. Fără opriri. Pur și simplu am alergat de la început până la sfârșit.
Și, surprinzător, la final simțeam că aș mai fi putut continua puțin. Am preferat totuși să nu forțez. Cred că, mai ales la început, este mai important să construiești constant decât să exagerezi într-o singură zi.
Recunosc că alergarea a devenit, într-un timp foarte scurt, o mică obsesie. Am început să urmăresc comunități de alergători pe Instagram, iar entuziasmul lor este molipsitor. Aproape în fiecare dimineață mă trezesc gândindu-mă cât de bine ar fi să ies din nou la alergat.
Încerc totuși să rămân echilibrat. De regulă alerg o dată pe săptămână. Săptămâna aceasta am ieșit deja de două ori și poate voi mai ieși încă o dată, dacă picioarele îmi permit. Talpa piciorului drept încă îmi dă mici bătăi de cap, chiar dacă între timp mi-am cumpărat o pereche de pantofi de alergare mult mai potrivită.
La aproape 90 de kilograme, alergarea nu este chiar cea mai ușoară activitate. Însă fiecare kilogram pierdut se simte, iar fiecare alergare pare puțin mai ușoară decât precedenta.
Sunt mândru de progresul pe care îl fac. Iar senzația de la finalul fiecărei curse este greu de descris în cuvinte.
Planul este să continui să alerg și să mă pregătesc pentru câteva curse care vor avea loc în perioada următoare. Nimic spectaculos, doar competiții pentru amatori și pe distanțe scurte. Dar mi-ar plăcea enorm să particip și, mai ales, să le termin.
Ar fi una dintre cele mai frumoase realizări ale acestui an și un punct de plecare excelent pentru obiectivele pe care mi le-am propus pentru anul viitor.
Știu că sunt dator și cu un articol despre evoluția greutății. Weekendul care tocmai a trecut a fost însă destul de haotic și nu mi s-a părut relevant să mă cântăresc imediat după el.
Ca idee, sâmbătă dimineață cântarul îmi arăta 89 de kilograme, iar duminică dimineață 92. Berea, hidratarea și mesele din weekend își spun cuvântul, așa că prefer să las lucrurile să se stabilizeze câteva zile și apoi voi reveni cu o actualizare care să reflecte realitatea.
Până atunci, mă bucur de cei 8 kilometri. Acum două luni păreau imposibili. Astăzi sunt doar începutul.