2017 va fi un an bun, doar dacă îl faci să fie!
An de an, lună de lună, nu ai cum să nu te lovești de postări de prin social media sau de pe bloguri care transmit mesajul 2017 fii bun ori august, fii o lună reușită. Acestea-s doar câteva exemple ce pot fi adaptate în funcție de perioadă. Și e jenant, părerea mea.
Desigur, e nevoie mereu de puțin noroc și de baftă. Doar că aceasta vine în măsuri mici și te ajută să-ți duci planurile mai departe mai repede sau mai ușor decât ai fi crezut. În rest, totul ține de tine. Anul 2017 nu va fi cu nimic mai bun decât 2016 dacă tu nu vei fi mai bun.
Dacă vei sta în fund pe canapea, așteptând un an bun… atunci îți urez multă baftă. Vei avea un an nașpa. În schimb, dacă te vei ridica și vei încerca să-ți îndeplinești obiectivele propuse pentru 2017 în noaptea de revelion, atunci s-ar putea să-ți iasă. Iar dacă nu-ți iese, încerci până se întâmplă. Totul ține de ambiție.
Mi se pare jenant să aștept de la timp sau de la nu știu ceva forțe miraculoase să se întâmple lucruri bune. E ca și cu apa, dacă aștepți din cer și nu faci irigații, ai cam pus-o.
Cred că se mai și întâmplă lucruri super, oportunități ce apar peste noapte și altfel de lucruri de genul, însă cred totodată și că le poți forța să vină puțin mai repede. Asta pentru că nu e ok să stai și doar să aștepți, riscând astfel și pierzând destul de mult timp.
Eu vreau ca 2017 să fie un an bun, să muncesc cât mai mult la proiectele deja existente și să mai încep cel puțin unul. Vreau chiar și să mă extind către alte domenii, iar în final să trag linie să zic că a fost un an măreț. Planuri sunt multe, iar printre primele este să apuc să-mi iau iar mașină. Apoi voi mai călători, voi scrie și multe altele. Multe lucruri de făcut, pentru satisfacție multă.
Trebuie să învăț germana, să iau carnetul, să scriu mult, să citesc 150 de cărți-sunt deja la a patra, deci aici am șanse :)) -și chiar am început anul bine, cu foarte multă dorință de muncă, dar totul până azi dimineață când m-am trezit cu niște dureri groaznice și mi-am amintit că nimic nu e mai important decât sănătatea. Și starea ta de spirit.
Așa că dincolo de toate rezoluțiile profesionale, dacă anul acesta îmi voi respecta mai mult corpul, dacă voi învața să am mai multă răbdare, să iubesc viața mai mult, la sfârșitul anului chiar voi avea un sentiment de satisfacție.
Hai ca iar nu mai știu când să mă opresc din scris. :))
Succes, Adrian!
Dacă nu mai scrii pe blog, scrii aici la mine, mna. Multă baftă.
Scriu și pe blog. Crezi că am rezistat mult fără? 😉
Aaaa.. bun. 😀
Succes Mirabela, succes Adrian, succes mie(!) şi celor ce au citit acest articol, pentru că nu-i aşa ?!, efortul care trebuie să-l faci ca să să fii bun, să fii tu însuţi, să ai încredere în propriile tale forţe, să te (re)descoperi ca să afli că eşti o mică părticică din acest minunat Univers, acest efort este infim !
Succes tuturor! 😀
La multi ani, multa sanatate si sa ai parte de tot ceea ce iti doresti!
Mulțumesc mult, la fel! 😀