Generația mai în vârstă ar trebui să înțeleagă unele lucruri

Probabil că mereu vor exista conflicte între generații și nu se prea poate face mai nimic în acest sens. Chiar dacă am mai scris despre diferențele de generații, cred totuși că generația mai în vârstă ar trebui să înțeleagă unele chestii.

În primul rând, chiar dacă generația nouă e diferită, se îmbracă ciudat sau ascultă altă muzică, asta nu înseamnă că e ceva rău. Pur și simplu sunt alte vremuri, alte trenduri, alte moduri de a ne simți bine.

De asemenea, generația mai în vârstă ar mai trebui să accepte faptul că tinerii s-ar putea ca uneori să aibă dreptate. De cele mai multe ori există impresia că vârsta ar trebui să impună autoritate sau chestii de genul, însă nu puține sunt cazurile când cel mai tânăr are dreptate, doar că dreptatea nu îi este recunoscută doar pentru că e mai tânăr.

Iar generația mai în vârstă nu ar trebui să se simtă jignită atunci când un tânăr are dreptate iar ea nu, deoarece pur și simplu cel din urmă s-a bucurat de accesul la tehnologie și informație, ceea ce înainte nu prea exista.

Totodată, tinerii de azi nu mai doresc să urmeze același drum pe care l-au urmat cei dinainte: școală – un job normal – o familie – o casă decentă – și cam atât. Dacă în afară vedem tot mai multe inițiative prin care tinerii renunță la liceu sau chiar la școala generală pentru a începe o afacere care mai apoi face sute de mii de euro, sau chiar mai mult, la noi încă nu există curajul ăsta, dar probabil va apărea curând.

Tot de clasicul drum menționat mai sus, e interesant cum sunt priviți tinerii în societate de către cei mai în vârstă. Astfel, degeaba ai o mică afaceri care poate îți asigură suma de 2500 de lei în fiecare lună, tot mai bine ești privit dacă lucrezi într-o companie mare și cunoscută pentru 900 de lei.

Tinerii sunt diferiți, iar ăsta nu e numaidecât un lucru rău. Asta ar trebui să accepte multe persoane.

generatii

Distribuie articolul:

2 comentarii

  1. Repetarea în cadrul textului de 6 ori a cuvîntul “ar” – pereche bună pentru “ar trebui”, mă duce cu gîndul la multe lucruri care ar trebui(!) să fie făcute, printre care şi ce ar trebui să înţeleagă generaţiile fiecare de la cealaltă. De aceea îmi place să citesc acest blog, pentru că fiecare articol chiar aduce un pic de lumină, nu numai “ar trebui” să aducă, sau ar trebui să sugereze, sau ar trebui să nu ştiu ce să ar trebui să se înţeleagă. Îmi place exprimarea directă şi simplitatea liberă.
    De aceea ar trebui să citiţi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.