Let`s Do It pe Android
Vă ziceam acuma ceva timp că cei de la Let`s Do It România vor să lanseze o aplicație faină ce ne-ar putea ajuta să avem orașe mai curate. Pentru o lansa, aceștia și-au încercat norocul cu o campanie pe Indiegogo însă se…
Vă ziceam acuma ceva timp că cei de la Let`s Do It România vor să lanseze o aplicație faină ce ne-ar putea ajuta să avem orașe mai curate. Pentru o lansa, aceștia și-au încercat norocul cu o campanie pe Indiegogo însă se…
Săptămâna trecută FCSB a dat dovadă încă o dată că nu e cine știe ce echipă așa că au făcut-o de oaie și au pierdut cu 3-o în fața lui Rosenborg. În același timp, cei de la Astra Giurgiu se…
Nu știu dacă v-am zis însă de ceva timp nu mai sunt fericitul posesor al unui Samsung Galaxy S3 Mini, asta după ce am reușit să îi distrug ecranul, trecând astfel la un telefon mai puțin cunoscut, adică un Evolio M5,…
Sunt Dinamovist de când mă știu și nu de foarte multe ori am avut ocazia să mă bucur de meciurile lui Dinamo. Cel puțin nu în ultimii 5-6 ani de când clubul meu preferat a tot căzut în clasament și…
Chiar dacă mi se spune uneori că scrisul meu e rece și sunt cam prea insensibil pe blog, sunt în continuare om și chiar îmi place uneori să abordez câte un subiect din ăsta care vine din adâncul sufletului meu dar și…
Cred că toate lucrurile ar trebui să se petreacă treptat în ceea ce privește toată treaba asta cu blogul. De cele mai multe ori începi pe un subdomeniu, apoi treci pe un domeniu propriu, câteodată îți cumperi o temă premium iar…