Am cumpărat lampa de birou TaoTronics TT-DL01

Am început anul cu gândul de a-mi amenaja un mic birou care să mă ajute să fiu mai productiv. Așa că am ales unul dintre cele mai ieftine birouri din Dedeman, scaunul de birou Kring Hans, mi-am adus monitorul de la țară, am pus laptopul pe un suport pentru a-l înălța puțin, iar astfel a luat naștere locul de unde scriu acum pe blog.

Doar că lipsea ceva: lumina. Chiar dacă am TV-ul pe perete, imediat în dreapta biroului, dar și becurile din dormitor, acestea nu reprezentau o soluție bună. Iar fără lumină, nu mă prea pot concentra pe muncă.

Prin urmare, am decis că trebuie să îmi cumpăr o lampă de birou. Am mai vrut de câteva ori să cumpăr o lampă, dar nu am mai reușit.

Am analizat mult ofertele magazinelor și până la urmă am ajuns să cumpăr tot de pe eMAG. Au o ofertă bogată, prețuri bune… așa că greu să găsești altceva mai bun la concurență. Mult prea rar am cumpărat din altă parte.

Sigur, am râvnit mult după modelele Smart, că deh… suntem în 2022, an în care mi-am propus să testez cât mai multe jucării inteligente. Era ceva model de lampă smart de la Xiaomi, însă prețul era mai mare decât mi-aș fi dorit să ofer pentru un astfel de gadget. În plus, nu era justificat.

Nu prea găsesc, deocamdată, necesitatea ca un astfel de gadget să fie smart, așa că am optat pentru o lampă mai simplă, mai ieftină dar deloc rea: TaoTronics TT-DL01.

În oferta eMAG găsim 20 de veioze și lămpi TaoTronics, în caz că nu te încântă neapărat modelul pe care eu l-am ales.

Merită să cumperi lampa LED de birou TaoTronics TT-DL01?

Ei bine, eu am o singură nemulțumire de la această lampă de birou: dimensiunile. Mi-aș fi dorit să fie o idee mai înaltă, însă vina e doar a mea. Aș fi putut consulta mai atent dimensiunile ei înainte de a o comanda.

Are o greutate de 1.6 kg și o înălțime de 39 cm. Poate fi reglată în diferite moduri, astfel încât poți alege unghiul preferat cu ușurință. Eu o țin îndreptată spre monitor, pentru a nu mă deranja la ochi.

Tot pentru a nu fi supărătoare lumina lămpii, o folosesc la intensitate minimă. Are funcție de setare a intensității luminii și totodată 4 moduri de iluminat: Reading, Study, Relax și Sleep. Eu o țin pe Sleep, pentru că e o lumină mai caldă și mai puțin obositoare.

Restul modurilor de iluminat le mai folosesc atunci când încerc să pozez ceva pe birou. La intensitate maximă, pe modul reading de exemplu, este destul de puternică, iar fluxul luminos de 530 lm se face vinovat din acest punct de vedere. Are o putere de 14 w iar clasa energetică este F. Not great, not terrible.

Apropo, controlul este cu touch, foarte precis, ceea ce îmi place mult la această lampă. Are un design elegant, fiind realizată din material și plastic, care ar fi putut fi însă o idee mai calitativ. Plasticul este lucios, așa că se vede rapid praful și amprentele, motiv pentru care în colet este inclusă o lavetă din microfibră.

Are și un port USB, pentru a-ți încărca telefonul la el. Eu nu-l folosesc însă deoarece prefer încărcarea rapidă. Legat de alimentare ar trebui să precizez că se face la rețea.

Poate fi programată să se stingă după 60 de minute, în cazul în care preferi să adormi pe lumină, de exemplu.

Nu ocupă mult loc pe birou și este foarte stabilă, datorită tălpii ce are o greutate generoasă. Totuși, prinderea lămpii de acest suport se face într-un mod nu foarte eficient, iar la rotire se simte un oarecare joc. Sigur, asta nu este o problemă dacă folosești lampa într-o poziție fixă, așa cum fac eu, sau dacă nu ești o persoană pretențioasă.

Eu am găsit lampa la reducere și am plătit aproximativ 120 de lei pe ea. În cea mai mare parte a timpului prețul său este de 150 de lei, PRP-ul indicat de eMAG fiind de 193 lei.

Concluzii: merită să cumperi lampa LED de birou TaoTronics TT-DL01?

La banii ăștia mi-e greu să cred că poți găsi ceva mai bun. Sigur, nu este o lampă smart, însă dacă vrei să o oprești de pe telefon, poți folosi o priză smart, de exemplu. Fiind însă mereu la îndemână, mi-e greu să cred că ar fi necesar controlul de pe telefon, când tot ce trebuie să faci este să întinzi mână pentru a apăsa pe un buton.

Poate doar opțiunile de a alege culoarea luminii să reprezinte o atracție către o lampă smart, însă aici depinde de gusturile fiecăruia.

O protecție pentru ochi ar fi fost și ea utilă, dar se poate trăi și fără. 😀

Eu însă sunt mulțumit de lampa cumpărată, așa că ți-o recomand dacă ai nevoie de o lampă LED pentru birou ieftină și bună.

Vezi prețul acestei lămpi LED TaoTronics TT-DL01!

Distribuie articolul:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.