Skip to content

Vacanță la Roma: Câteva lucruri interesante despre unul dintre cele mai atractive orașe din Europa

Deși nu prea mă dau eu în vânt după vacanțe, mai ales în afara granițelor, mai ales că bugetul nu îmi prea permite acest lucru, mai scriu din când în când câte ceva din categoria călătorii pentru că mai ales acum este sezonul vacanțelor și toată lumea caută destinații interesante unde să-și petreacă timpul de concediu.

Italia este una dintre cele mai vizitate țări de către români, în vacanță dar nu numai. Foarte mulți pleacă la muncă acolo, dar sunt și destule persoane care caută un city break la Roma. Iar pentru aceia care sunt în căutarea acestei aventuri, am pregătit acest articol cu câteva lucruri interesante despre unul dintre cele mai atractive orașe din Europa. Asta pentru a vă stârni dorința de a vizita unul dintre cele mai frumoase orașe din Italia.

roma

Misterul este sub pământ

Unul dintre motivele principale pentru care mulți aleg să viziteze Roma este faptul că multe dintre obiectivele turistice ale marelui oraș se află sub pământ. De aici pleacă o doză de mister care stârnește multă curiozitate dar și fascinație totodată. Roma e o destinație altfel, ce merită văzută nu numai în poze.

Îngeri și demoni. Dan Brown prezintă un obiectiv turistic foarte atrăgător

Pentru cei care au citit romanul Îngeri și demoni de Dan Brown nu este o noutate faptul că există un pasaj secret între Vatican și Castelul Sf Angelo. În general, Dan Brown prezintă lucruri reale, așa că acest pasaj poate fi vizitat. Desigur, doar o parte a pasajului este accesibilă turiștilor.

Fontana di Trevi – o atracție apreciată mai ales pentru că banii sunt donați

Toată lumea care vizitează Roma trece și pe la Fontana di Trevi pentru a arunca o monedă peste umărul stâng deoarece se spune că acest obicei îți asigură următoarea călătorie în Roma. Toți acei bani nu rămân însă în fântână, ci chiar sunt adunați anual pentru a fi donați către persoanele nevoiașe. Se spune că în fiecare an se strânge aici mai mult de un milion de dolari.

Mai sunt încă multe mistere de descoperit

Orașul antic a fost descoperi doar în proporții de 10%. Ceea ce înseamnă că sub Roma de astăzi se mai află încă multe mistere și locuri care urmează probabil a fi descoperite pentru deliciul turiștilor pasionați de istorie și, de ce nu, aventură.

De la Roma au plecat mall-urile

Sunt foarte multe persoane pasionate de cumpărături. Eu nu mă aflu printre ele. Însă acele persoane pentru care o vacanță înseamnă totodată sacoșe pline cu cumpărături, ar trebui să știe că de la Roma au plecat toate mall-urile. Da, aici a fost primul centru comercial din lume, deci vă închipuiți situația de acum.

Așadar, acestea sunt doar câteva aspecte care – sper eu – vă vor convinge să mergeți vara aceasta la Roma.

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.