Sfaturi pentru achiziția anvelopelor pentru bicicletă

Posted by
Dai un share? Dau o bere!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Așa cum am mai zis, până la urmă am decis să îmi cumpăr o bicicletă SH. Am dat 350 de lei pe ea și e o bicicletă de oraș, fără suspensii, frâne pe disc sau alte nebunii de genul. Deși într-o stare destul de bună, a trebuit să înlocuiesc câte ceva pe la ea.

Prima oară i-am schimbat cauciucurile deoarece erau foarte scoapte și crăpate, așa că nu am avut surprize nașpa. De când nu am mai avut bicicletă, nu prea știam care sunt lucrurile de care ar trebui să țin cont atunci când îmi iau cauciucuri. La cât de roase erau, abia dacă se mai înțelegea ceva din ce scria pe ele.

Așa că am mers la un magazin cu biciclete ieftine care avea și service. Am plătit doar 5 lei să mi le schimbe, și vreo 50-60 de lei anvelopa, parcă. Cu toate acestea, înainte să merg la magazin, am citit câte ceva despre anvelope bicicletă pe internet, să nu fiu chiar habarnist.

Am pregătit un scurt ghid despre lucrurile importante pe care să le ai în vedere atunci când cumperi cauciucuri bicicleta. Sper să fie de folos cât mai multor persoane.

Iată care sunt principalele lucruri pe care ar trebui să le ai în vedere:

Tipul bicicletei

Un prim lucru pe care ar trebui să îl ai în vedere este tipul bicicletei dar și modul în care o folosești. Unde circuli cu ea? O folosești să mergi până la market sau te aventurezi prin pădure și pe dealuri cu ea? Unele anvelope sunt groase, precum în cazul bicicletelor de Mountain Bike, în timp ce anvelopele pentru City Bike sunt mult mai înguste.

Cel mai simplu este să urmezi dimensiunile inscripționate pe anvelopele vechi. Astfel vei ști că se potrivesc 100%.

Ia în calcul că există și anvelope de iarnă pentru bicicletă. Cu toate acestea, legislația din România interzice mersul pe bicicletă iarna, iar asta din cauza riscurilor considerabile de a face accident.

Pune preț pe calitate

Atunci când cumperi anvelope pentru bicicletă trebuie să pui mare preț pe calitate. Anvelopele reprezintă unul dintre elementele de siguranță de bază ale bicicletei, iar de aceea ar trebui să plătești mai mult pentru anvelope de siguranță. Experiența mersului cu bicicleta va fi considerabil îmbunătățită.

Există foarte multe mărci apreciate de către bicicliști. Gama premium Kenda este foarte ok, însă cele mai ieftine nu au o calitate prea ridicată. Mai poți opta pentru Continental, Schwalbe, Tioga sau chiar Maxxis. Iar opțiuni mai sunt multe.

Tipul anvelopei

Există și mai multe tipuri de anvelope pentru biciclete. Unul dintre cele mai interesante este reprezentat de anvelopele tip Tubeless, asemănătoare cu cele pe care le găsim și la mașini. Practic, acestea nu au nevoie de cameră, însă necesită jante speciale.

Se folosește și lichid pentru etanșare, însă riscurile de a face pană scad considerabil. De asemenea, roțile vor fi mult mai ușoare.

Este foarte important să ții cont de necesități. Iar asta deoarece prețurile pot fi foarte diferite de la un model la altul, iar de cele mai multe ori calitatea și performanța fac diferența. În timp ce o anvelopă cu talon de sârmă are un preț accesibil, greutatea sa va fi mai mult mai mare decât în cazul unei anvelope care are talon din Kevlar, fiind deci mai pliabilă dar și mai scumpă.

Care sunt principalele avantaje ale anvelopelor premium? Ei bine, există o mulțime:

  • rezistență redusă la rulare;
  • greutate redusă;
  • tracțiune superioară;
  • oferă performanțe ridicate.

De asemenea, alegând un magazin specializat în piese pentru bicicletă, îți va fi mai ușor să faci o alegere, deoarece vei beneficia de suport în acest sens.


Dai un share? Dau o bere!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.