Skip to content

RCA ieftin? De unde?

După tot ce se întâmplă cu toată economia noastră, chiar dacă după cum spun cu atâta sinceritate parlamentarii avem creștere economică, deja stau să mă gândesc că nu mai este mult până când trebuie să fac iar asigurarea la mașină. Benzina s-a scump mult, iar dacă în urmă cu câteva luni puneam benzină de 99 de la Petrom cu 4 lei și ceva, ultima oară am dat 5.7 lei și tare mă tem să văd ce preț o mai fi când merg data viitoare. În același timp mă mai tem și că mâine poimâine se vor trezi și firmele de asigurări să mai mărească puțin prețurile că deh, toate s-au scumpit, nu?

Așa cum ziceam și într-un articol anterior, politica de asigurări mi se pare nedreaptă. Asta pentru că eu m-am văzut nevoit ca pentru a-mi face rca ieftin să trec mașina pe tata, lucru care îmi aduce și dezavantaje. De exemplu, nu pot trece granița în Republica Moldova fără proprietar, iar pentru a face asta fără tata ar trebui să merg la un notar pentru o procură, care cred că ajunge și aia vreo 200 de lei. Alți bani, altă distracție. Nu aș merge să alimentez în republică, așa cum fac mulți, pentru că nu am văzut benzină de 98 măcar, la ei aia premium e de 95, ci mai degrabă pentru dulciuri și vodkă. Că-s bune, dar și ieftine.

Revenind însă la prețurile RCA. Pentru a beneficia de cel mai mic preț a trebuit deci să îl pun pe tata proprietar. Astfel am reușit să mă bucur de o reducere de 50%, ceea ce nu e deloc puțin. De la vreo 11 milioane, la 550 sau ceva de genul. Totodată, am ales și cel mai ieftin asigurator, anume Euroins. Despre ei nu am auzit prea multe, ci îmi zicea sor-mea că e mai nasol atunci când ai accident și trebuie să dai asigurarea, pentru că ar da greu banii pentru reparații. Dar asta nu mă prea afectează pe mine, așa că am decis să fiu și eu egoist măcar o dată. Oricum, în 2 ani nu am avut nici măcar un mic incident – cel puțin nu din vina mea – așa că nu a contat firma, pentru că asigurarea a expirat fără să o activez, dacă e corect spus așa.

Totuși, sper că există în sistemul ăsta de asigurări niște recompense sau ceva de genul, pentru că dacă tot nu am fost un pericol în trafic timp de 2 ani, în al 3-lea an să mă bucur de un discount ceva, că altfel e destul de nasol. Și ca o întrebare de final de articol, pentru că uneori mai sunt și curios, vă întreb voi la ce firmă faceți asigurările pentru mașină? Alegeți după preț, sau după ce criterii anume?

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.