Acasă Diverse Oare de ce este înțeles greșit acest masaj de relaxare?

Oare de ce este înțeles greșit acest masaj de relaxare?

Autor

Data

CATEGORIE

Nu trebuie să fii un mare pervers sau să mergi deseori la vreun salon ce se ocupă cu masaj de relaxare pentru a vedea că există o mentalitate generală mai mult sau mai puțin greșită. Mai exact, acum când spui masaj de relaxare o mare parte din persoane se vor gândi instant la masajul erotic, și nu mi se pare prea ok. Iar asta pentru că de fapt un astfel de masaj nu presupune numaidecât un act erotic.

Iar un exemplu în acest sens poate fi site-ul celor de la EnjoyBali acolo unde găsești mai multe informații despre acest tip de masaj. De asemenea, îmi place faptul că e mai mult decât un simplu site de prezentare a unui salon, iar asta pentru că oferă informații pentru persoanele curioase, așa ca mine.

Și trebuie să recunosc că nu am fost niciodată la un astfel de masaj de relaxare, cu toate că sună destul de tentant. Iar aici mă refer desigur la masajul de relaxare obișnuit, și nu la cele ilegale dacă le pot numi așa, care au devenit din ce în ce mai multe și mai promovate totodată. Per total, s-a ajuns la o dezinformare care cred că e destul de dăunătoare.

E dăunătoare pentru masajul de relaxare clasic. Și spun asta deoarece sunt sigur că există probleme de imagine, iar multe persoane evită să meargă la un astfel de masaj obișnuit și ortodox, dacă îi pot spune asta, deoarece cred că vor fi judecate de prieteni, de nevastă, de familie șamd. Sau poate că sunt persoane pur și simplu fidele care evită un astfel de masaj deoarece ar simți că înșală.

Și totuși, nu cred că trebuie să insist asupra ideii că aceste tipuri de masaj pot fi foarte utile pentru sănătatea noastră. Am văzut deseori emisiuni d-astea pentru sănătate în care ni se recomanda masajul cu pietre de nu știu care, ori alte tipuri asemănătoare. Așa că… puteți apela cu încredere la un masaj încredere, deoarece nu vă violează nimeni. :)) Din păcate, ori din fericire.

5 COMENTARII

  1. Am fost și eu la masaj de relaxare dar nu mă dau în vânt după el pentru că nu am simțit nimic, doar m-am ales cu o mare baie de ulei pe tot corpul :D. Prefer masajul de genul ca pentru sportivi, să simți cum ți se destind toți mușchii (cum ar veni ăla de casă).

  2. Nu pot sa cred ca am dat peste asa un articol. Ești super măi:))) . Îți zic eu, toată lumea are impresia ca e masaj erotic din experienta, o sa practic acest job în viitorul apropiat după ce o sa termin cursurile, iar când vine întrebarea ce faci ca sa îți câștigi existenta sau ce o sa faci și dau răspunsul simplu ” masaj” , nu ma lasă să termin ca se uita la mine deja cu expresia aia ciudata și ma întreabă rânjind(pe de.o parte amuzați pe deoparte reticenți asa, ca și cum jobul asta e murdar rău) erotic? Și evident eu vin cu următorul discurs învățat după ce le.am tot repetat atâtor oameni “nu dragilor, de relaxare, sa te fac sa îți mai simți oasele după atâta munca”, dar privirea rămâne aceeasi, impresia rămâne aceeași. Ei nu prea înțeleg ca persoana care face masaj de relaxare nu se dezbracă și nici respectivul masat nu va fi dezbrăcat definitiv, dar e amuzant ca ei se aștepta să sar pe ei, dar câteodată enervant. E o mare concepție greșită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Adrian Bolocan

Pasionat de internet, blogging și oameni. Am opinii pe care nu le pot ține doar pentru mine. Așa că le împărtășesc aici pe blog.

Articole Recente

Cum se alege un boiler electric – sfaturi practice

In foarte multe gospodării găsim un boiler electric folosit în general pentru încălzirea apei acolo unde nu există o rețea de gaze...

Toată baza-n generația nouă… ăhă

Raportul PISA pentru 2018 ne arată că analfabetismul funcțional e în creștere în România. Practic, 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional....

Top atracții turistice în Marmaris

Marmaris este un oraș superb din Turcia, situat într-un cadru natural superb constituit de Marea Egee, Marea Mediterană dar și de pădurile și munții...

Sezon nou din Vikings și serial nou pe History

Numai vești bune de la History! Mâine apare sezonul 6, din Vikings, de la 21:00 și, din câte am înțeles, vor fi...

O soluție mereu la îndemână: ovb.ro

Imi place cand in momentele de cumpana, in care toata familia asteapta cu sufletul la gura o suma de bani, cineva din...

Comentarii Recente