Skip to content

Spatele.. ce facem cu spatele?

Se tot plâng generațiile mai vechi cu 10-15-20 de ani însă cu siguranță în zilele de azi vedem tot mai mulți tineri cu probleme de sănătate, față de câți erau înainte. Cel puțin personal, mai ales când mă uit la cei aflați la vârsta a 3-a, înainte oamenii parcă nu erau atât de stresați ca în zilele de azi. Le pria regimul deoarece știau că nu pot progresa așa că se mulțumeau cu puțin și nu prea duceau grija de mâine. Poate mă înșel, dar e destul de probabil.

Totodată acum e și mult mai poluat totul. Consumăm totodată toate prostiile și ne așteptăm să fim sănătoși, dar e și foarte scump să mănânci mereu doar bio. Poate că mănânci tu roșii din propria grădină, dar dacă pe drumul de lângă trec tirurile toată ziua și-i mai faci și 2-3 stropiri, că altfel se usucă, cam tot acolo ajungi. Nu or fi chiar la fel de grave precum cele din supermarket, dar nici produse 100% sănătoase nu pot fi considerate.

O altă problemă, asta chiar că e cauzată în mare parte de noi înșine, e legată de durerile de spate. O problemă cu care pot spune – fără mândrie – că mă confrunt personal. Și știu și de ce. Încă de prin clasele 1-4 am început să stau foarte mult la calculator. Și nu am avut mereu un scaun cât de cât ok, de birou, care să țină cu spatele meu. Am stat pe jos, pe tot felul de tamburele și improvizații, ore întregi. Toate aceste ore încep să se simtă acum ușor ușor, dar cel puțin acum nu mai stau atât de mult pe scaun și încerc să fac cât mai multă mișcare. Nu îmi prea iese, dar contează intenția. :))

Vorbeam în urmă cu un an sau doi cu un prieten tot despre treaba asta și fiecare aveam păreri diferite. Eu mă uitam la cei în vârstă și ziceam că noi nu mai prindem așa ani, iar era mai optimist și zicea că evoluția tehnologiei și a medicinei ne va ajuta. Da, medicina și spitalele evoluează mult, dar nu la noi. Noi facem catedrale. E adevărat și că totuși apar noi soluții și tratamente. Și dacă tot ziceam mai sus de durerile de spate, pentru aceasta ar putea fi considerate o soluție serviciile de pe kineto-power.ro.

Și adevărul e că, în ciuda a tot ce se întâmplă în jurul nostru, parcă tot mai bine ar fi să devenim mai optimiști. Că deh, pesimismul și gândurile rele ne îmbolnăvesc și ele la rândul lor, așa că nu ar mai trebui să punem și noi paie pe foc.

Be First to Comment

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.