Cele mai bune metode de a scăpa de țânțari

Posted by
Dai un share? Dau o bere!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În general verile sunt foarte faine, pentru că atunci mergi în vacanță, e concediu, zilele sunt mai mari șamd. Dar ca orice alt lucru bun, trebuie să aibă și câteva aspecte mai puțin plăcute. De exemplu, uneori vara e prea cald, traficul e mai nașpa că toată lumea pleacă sau vine din vacanță și, poate unul dintre cele mai neplăcute aspecte, țânțarii sunt peste tot.

Deși prin orașe cel puțin autoritățile trebuie să facă anumite stropiri pentru alungarea țânțarilor, ori pentru uciderea lor, ceea ce nu se întâmplă chiar mereu, în alte locuri e și mai rău deoarece nimeni nu face nimic. De exemplu dacă stai la țară și ai un iaz sau un râu în apropiere, ai clar probleme cu țânțarii. Asta mai ales noaptea, atunci când dormi pentru că atunci reușesc să fie foarte nenorociți.

Există însă și soluții. Și despre acestea vreau să vorbesc de fapt.

Pastile anti-țânțari

Aproape la orice chioșc vei găsi niște pastile albastre anti-țânțari. În mod teoretic pentru acelea ai nevoie de un aparat, acolo unde trebuie să le pui pentru ca mai apoi ele să se încălzească și să emită un anumit miros neplăcut pentru țânțari. E mult mai simplu însă să dai puțin foc pastilei respective, iar mai apoi să o stingi repede și să iasă doar fumul. În câteva minute ai scăpat de țânțari, însă o altă problemă ar putea fi mirosul respectiv.

Dacă nu ești o persoană sensibilă, cu siguranță acesta nu va reprezenta o problemă.

Ceva mai profi: aparate anti țânțari

Există desigur și variante ceva mai profi. De exemplu mă refer acum la acele aparate anti tantari, despre care tot am văzut multe reclame și laude pe la TV. Desigur, nu cred foarte mult în reclamele de la televizor, însă dacă ar fi fost doar o buleală, cu siguranță nu mai existau aceste aparate. Astfel, chiar dacă nu le-am încercat, sunt sigur că reprezintă o variantă ce merită încercată.

Desigur, și prețul este ceva mai mare. Dacă pe o pastilă dai 30 de bani, pe un aparat contra țânțarilor vei da peste 200 de lei. Totuși, te vei folosi mult timp de acest aparat și își va scoate banii în timp. Nici prețul nu este unul chiar astronomic.

Stilul barbaric

Și, ca ultimă variantă, pentru cei cărora le place să o dea parte în parte, ar fi stilul barbaric. Și nu e nimic complicat, oricine poate apela la el atunci când un țânțar vine și face bzzzz atunci când somnul e mai dulce. Pe scurt, se ia o carte, o revistă, o paletă, televizorul ori telefonul, și se lovește de țânțar până când rămâne sânge pe tavan.

cum scapi de tantari

Partea rea e că apoi va trebui să cureți tavanul, ori chiar să îl văruiești din nou, dar măcar ai nenorocit țânțarul respectiv!


Dai un share? Dau o bere!
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

3 comments

  1. Ar mai fi o variantă, de această dată destinată piromanilor(!), o metodă care nu vreau să o descriu în detaliu ci doar să menţionez că se foloseşte un şpray, metodă care are rezultate garantate 100% de stîrpire a acestor gingaşe animăluţe zburătoare, dar care atenţie, mare mare atenţie înspre ce… ţintiţi !!! Ca să nu spuneţi dupe aia că nu v’am zîs…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.