Brandurile din topul acestui an sunt active si pe bloguri

Imediat după ce am analizat puțin topul brandurilor din 2014 postat de Chinezu pe blogul său am ajuns o la o concluzie foarte simplă: bloggerii au ajutat la această clasare.

O fi doar o coincidență, sau nu, însă din câte bloguri am citit cel mai des am văzut campanii organizate pentru a promova diferite servicii marca Vodafone. Un bun exemplu de campanie ar fi aceea în care li se oferea un smartphone celor care nu aveau internet pe telefonul mobil, campanie organizată pe blogul lui Manafu.

Legat de Samsung nu sunt la fel de sigur însă îmi amintesc că citeam odată pe un blog un articol legat de ceva campanii realizate în parteneriat cu aceștia însă acum nu mai găsesc articolul respectiv.

Mergem mai jos, iar pe locul trei găsim brandul Avon. Nu citesc bloguri fashion însă sunt sigur că există cel puțin unul care să le promoveze cosmeticele și tot ce se mai poate promova.

Mă mai uit puțin prin lista respectivă și observ brandul Danone, care chiar acum organizează o campanie cu ajutorul platformei BlogalInitiative.

Dacă tot vorbeam de Chinezu, am văzut ceva poze pe Facebook și Twitter legate de Heineken, ceea ce mă face să cred că a avut colaborări și cu această companie care face o bere tare bună.

Aproximez eu că cel puțin 30 din aceste 50 de branduri au realizat campanii pe bloguri ceea ce mă face să ajung la o concluzie simplă: blogurile ajută la crearea unor branduri de top.

Sursă imagine: socialmediatoday.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.