Skip to content

Amintiri din copilărie

copilarieCu toate că titlul sună a recenzie de carte țin să menționez faptul că nu îl voi cita pe Creangă ci voi vorbi despre mine și copilăria mea, o carte nescrisă.

Eu consider că fac parte din ultima generație care a avut o copilărie așa mai ca înainte. Pe scurt o copilărie frumoasă, petrecută afară și fără niciun fel de tehnologie. Bine, aveam și eu momente când mă uitam la TVR 1 la 13:30 la Yu-Gi-Oh! și Dragon Ball Z însă asta se întâmpla doar o dată pe zi timp de 30 de minute, deci nu era deloc dăunător ci doar puțină hrană pentru a-mi alimenta fantezia mea de copil.

Cea mai mare parte a timpului meu o petreceam afară. Vara eram mai mereu la Bașeu și făceam baie cu prietenii cu toate că ai mei nu îmi dădeau voie deoarece apa era murdară. Totuși cine să asculte ? Mereu eram prins și mai primeam câteva palme la fund însă niciodata nu mă potoleam. Eram un adevărat explorator. Toate dealurile și toate câmpurile erau ale mele pentru că eu sunt mai curios de fire și astfel dorința de a afla era foarte mare. Abia așteptam ora 7-8 când prin iulie-august abia se însera, moment perfect pentru celebrul joc de-a v-ați ascunselea. Mergeam la punte deoarece acolo era cel mai fain. Zic asta pentru că puntea făcea trecerea peste un pârâu care găzduia mulți copaci și multe buruiene care pentru noi nu reprezentau decât ascunzătoarea perfectă.

Iarna obișnuiam să jucăm Hochei tot pe Bașeu și nu de puține ori mi s-a întâmplat să se spargă gheața și să ajung cu ghetele pline de apă acasă, loc în care îmi primeam spovedania care, copil fiind, nu mă afecta destul de mult încât să nu mai fac asta.

Am locuit și încă o fac, atunci când nu sunt în oraș la școala, la țară și sunt foarte mândru de asta. Aveam toată libertatea din lume. Totuși un lucru care acum mă ajută foarte mult este faptul că încă de mic am cunoscut ce înseamnă să nu ai bani și să fii nevoit să muncești pentru ei. Nu spun că de mic am muncit pentru bani însă am muncit să îmi ajut părinții. Ai mei lucrează în agricultură fapt care mă face să îi respect foarte mult deoarece sunt printre singurii părinți care muncesc din greu pentru a-și vedea copii ajunși departe. Astfel am muncit și eu cât am putut. Mereu mergeam la vaci să le mut sau să le aduc acasă iar în grădină îi ajutam la scos cartofii sau la ingrijirea altor legume.

Nu aveam mereu bani de înghețată sau de alte dulciuri însă acest lucru m-a făcut să le apreciez mai mult și să ma bucur enorm atunci când le primeam. Totuși nu regret nimic, nici-o lipsă iar dacă aș mai putea tare aș mai vrea să pot să retrăiesc acele momente care azi au dispărut din copilăria generațiilor care se nasc cu iPhone-ul în buzunar și cu un calculator plin cu jocuri violente pe birou.

 

3 Comments

  1. Valeria Valeria

    Doamnee!M-am regasit printre randurile tale! Ma bucur ca nu sunt singura care a avut asa tip de copilarie.. Cand eram mica,uneori chiar nu eram multumita de viata pe care o duceam..Abia acum mi-am dat seama ca defapt am fost un copil fericit si ca nu oricine a avut parte de asa ceva.

    • Ma bucur că ți-ai făcut curajul să postezi. Nu ai cum să fii singura, trăim după reguli asemnănătoare cu toate că ne desparte Prutul. :d

  2. Drei Andrazz Drei Andrazz

    Toti care avem in prezent cam pana in 15 ani asa ne-am jucat frumos. Eu unul am avut telefon de pe la 7-8 ani, dar nu se compara un telefon de atunci cu smartphone-ul de acum. Acum orice copil de 5-6 ani stie cine e capatos, stie ca bianca isi bate joc de victor si ca e nevoie de mult sex pentru a iesii copilu’. Ma rog, si noi stiam, dar parca nu ne pasiona asa mult domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.