Izolare fonică, un aspect mai mult sau mai puțin important

Deși locuiesc la casă și îmi propun să locuiesc la casă și în viitor, mai citesc fel și fel de articole și postări de pe internet, persoane supărate pe forumuri șamd. În general aceștia sunt oameni de pe la bloc, de cele mai multe ori. Iar una dintre problemele care cumva mă amuză, deși pare urât din partea mea, ține de faptul că aud tot ce fac vecinii.

Bormașina poate juca deja în multe filme drept actor principal, iar manelele la ore târzii pot fi și ele personaje secundare. Mai sunt și certurile ca personaje negative și partidele amoroase personaje în filme de după ora 24:00. Și poate că nu ați înțeles nimic din toate cele zise până acum, dar vin desigur cu lămuriri.

Mi se pare amuzant să aud sau să citesc oamenii care se plâng de faptul că aud toate cele de mai sus pe la vecini. Mă rog, nu toate de la aceiași vecini, deoarece ar fi un adevărat coșmar. Ci fiecare are problema lui. Unu un vecin manelist, altul un vecin a cărui hobby e legat strâns de bormașină. Deși se plâng toți aceștia, n-am văzut să caute soluții vreunul. În afară de a da cu pumnul în ușa vecinului, ori de a chema poliția.

izolatii fonice

Adevărul e că există izolații fonice, ceea ce ar putea fi o soluție destul de bună. Desigur, bormașina cred că tot o vei auzi, însă nu vei auzi și știrile vecinului, emisiunea lui Măruță ori fiecare vorbă pe care o are cu nevasta în bucătărie. Și nu e vorba numai de vecini, ci și de zgomotele de afară de exemplu. Sunt cartiere unde nu e prea multă liniște, ci sunt câini care latră, boschetari care cine știe ce fac, cocalari cu boxa portabilă după ei șamd.

Desigur, ultima parte este valabilă și pentru cei care locuiesc la casă. Poate că e mai simplu pentru aceștia deoarece nu au vecinii la un perete distanță, iar poate curtea e mare și sunt destul de departe de stradă. Totuși, sunt case apropiate de strada principală, de parcuri șamd. Astfel, izolațiile fonice sunt o variantă de luat în considerare și pentru cei care își construiesc o casă.

Iar asta deoarece cred că oricine își dorește să poată dormi în liniște în propria casă, fără să audă chiar și cel mai mic zgomot din curte, de pe stradă ori din curtea vecinilor. E mult mai plăcut să stai într-o liniște profundă și te vei bucura mult mai bine de relaxare.

Totuși, și izolarea fonică reprezintă o cheltuială în plus, iar atunci când nu îți permiți prea multe e mai greu să te bucuri și de această facilitate. E drept însă că dacă totuși vrei să faci o treabă bună până la capăt, rezolvi cumva și faci și o izolare fonică, doar nu construiești casa în fiecare an, ci o ai toată viața dacă o faci așa cum trebuie făcută o casă trainică și sănătoasă din toate punctele de vedere. Acuma totul ține și de preferințele celor care sunt în măsură să aleagă.

Add Comment