Inca o zi pana la Blogmeet

Au devenit tot mai dese articolele legate de blogmeet-urile organizate în Botoșani iar astăzi se pare că mai scriu unul. În ultimul articol spuneam că acea ediție a fost una pregătitoare astfel încât atunci am stabilit cu aproximație data, ora precum și localul în care să se organizeze.

Imediat după acea întâlnire am făcut un sondaj în grupul de pe Facebook și am hotărât că data ideală a acestui blogmeet este 26 Aprilie, adică peste două zile.

Sper ca la acest blogmeet să vină cât mai multe persoane posibile astfel încât blogmeet-ul să dureze cât mai mult și să fie cât mai plăcut.

Momentan și-au anunțat prezența 6 bloggeri – cu tot cu mine – însă sper ca să vină un număr mult mai mare, dublu dacă se poate.

Aș vrea însă să vină și persoanele care vor să-și deschidă un blog pentru că știu că participarea la un astfel de eveniment le-ar convinge să facă acest pas. De asemenea aici ar putea întâlni persoane care să le ajute să-și facă blogul.

Așadar dacă sâmbătă la ora 14.00 ești în Botoșani și ești blogger sau vrei să devii, atunci te așteptăm în Grand Irish Pub. Poți vedea participanții aici și tot acolo îți poți anunța și prezența.

 Sursa imagine: cuvintedinpalarie.com

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.