Greu început de facultate

Parcă mi-aș fi dorit să fie altfel. Alții au postat pe Facebook iar cei care se respectă au postat pe blog. Totuși eu nu am făcut nici măcar unul din aceste lucruri. De ce ? Motivul este unul chiar foarte simplu.

Momentan nu mă bucur foarte mult de începutul de facultate. În primul rând despărțirea de casă a fost destul de grea. După trei luni de zile în care am băut cafeaua cu părinții în fiecare dimineața, am fost astăzi nevoit să merg la magazin să îmi cumpăr cafeaua. Deloc mișto !

De asemenea nu îmi prea place chiria unde nu cred că voi sta mai mult de o lună. E 00.02 și postez articolul pentru ziua de ieri, din păcate cu întârziere pentru că nu am avut internet până în seara asta. Sper că voi posta și mâine dimineață și cu o mică întârziere de câteva minute sper că voi fi iertat de cititori în legătură cu postarea zilnică pe care mi-am impus-o și cu care i-am obișnuit. Acestea sunt doar câteva motive pentru care nu mă bucur de acest nou drum.

Sper să mă mut cât de curând. Să ajung într-un loc mai plăcut, într-un cartier mai frumos și să mă pot lăuda pe blog că totul e bine și frumos iar eu mă bucur de un început de studenție cât mai fain.

Totuși la facultate a fost ok astăzi așa că sper că și zilele următoare va fi la fel de ok iar totul nu va fi decât o chestie de moment.

Iar pe final, o mică întrebare pentru studenți: la voi cum este începutul de facultate?

14064767036_dc9379ec64_k

Distribuie articolul:

7 comentarii

  1. Adi, o să te acomodezi până la urmă că ești băiat descurcăreț. Dacă nu îți place unde ești, muta-te altundeva. 😉 La mine a fost foarte bine până acum, m-am acomodat chiar repede la cămin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.