E frumoasă… și atât

Nu că aș fi călătorit prea mult sau că m-aș fi documentat prea bine în acest sens, însă probabil nici nu e nevoie să faci asta, deoarece e suficient să ieși la o plimbare și vei observa că româncele-s frumoase. Frumoase în draci, nu glumă. O fi ceva genetic, caracteristică a poporului nostru, sau ceva de genul. Doar că nu există dubii atunci când afirmăm faptul că avem cele mai faine fete.

Facebook ne oferă la rândul lui o mulțime de exemplare pure ale frumuseții. Și atât. Iar asta e o problemă nasoală, cel puțin pentru mine.

Da, frumusețea e cea care atrage în primul rând. O vezi, îți place, deci probabil că te și bagi în seamă. Dar atunci când vezi că-ți răspunde aruncând cu cratime fix unde nu le e locul, bâgându-și tocurile înalte în punctuație și bătându-și joc cu decolteul adânc de limba română, atunci oare care mai e farmecul?

Circulă des o imagine pe Facebook conform căreia gramatica e sexy sau scrisul corect e sexy, însă când văd că e distribuită de persoane care promovează fix opusul prin poze pe wc, la mare sau nu mai știu eu unde, atunci numărul mare de distribuiri ale imaginii nu mai este chiar atât de încântător.

Frumusețea e trecătoare, vorbitul nu. Vei vorbi de la 2-3 ani câteva cuvinte, până când te ține sănătatea. Frumusețea apare însă la vârste fragede și dispare ușor, ușor cu timpul, iar tu vei rămâne cu vorbitul și cu ceea ce ai în cap. Și nu mă refer la o coafură mișto. De aceea nu ar trebui ignorată și gramatica asta, că doar nu o fi fost ea inventată chiar degeaba, sau pentru cei care nu se bucura de un fizic numaidecât atrăgător.

Nu. Gramatica e pentru toți. Vorbitul corect ar trebui să fie pentru toți. Însă nu e, iar pentru mulți pare să nu fie numaidecât o problemă.

Ajungem la vorba aia lasă, bine că-i frumoasă, doar nu o iei ca să o ții de vorbă. Și-s mulți care acceptă bătaia de joc a limbii române doar pentru că sânii sunt mari iar fundul bun. Cam prea mulți.

Și totuși, sper că mai sunt și persoane care chiar pun o gramatică sexy pe primul loc, înaintea formelor corpului, că altfel.. ne ducem naibii cu tot cu limba română.

sapiosexual

Distribuie articolul:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.