Citate despre scris

citate despre scrisPentru ca fi blogger inseamna sa scrii mi-am propus in acest articol sa adun o serie de citate despre scris. Citatele au un rol motivational pentru noi, bloggerii.

Scrisul facilitează cristalizarea gândului, iar gândul constituie motivaţia acţiunii.

Nu trebuie să înveţi să scrii , ci să vezi. Scrisul este o consecinţă.

Scriitorul nu trebuie să mănânce o oaie întreagă ca să poată să-ţi spună ce gust are carnea de batal. E suficient să mănânce un cotlet. Dar asta trebuie neapărat s-o facă.

Scriitorul trebuie să fie în acelaşi timp glumeţ şi serios.

Un om poate scrie oricând dacă se ţine cu încăpăţânare de scris.

Scriitorii sunt cei mai ideali prieteni ai noştri.

Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul.

Desigur, arta scrierii este cel mai minunat lucru din câte a născocit omul.

Nu poţi opri pe mâzgălitorii de hârtie să scrie prostii, pe librari să le vândă şi pe lachei să le citească.

Scrii pentru ca nu poti altfel. De publicat, insa, nu publici decat daca esti convins tu insuti de ceea ce ai scris.

Scrisul s-a transformat in pasiune, apoi in nevoie, pentru ca, in cele din urma, sa devina „un fel de a ma tine vie, in viata si in acelasi timp recunoscatoare pentru ca ma regasesc mereu in plin mister.

Marea majoritate a oamenilor nu-si dau seama ca a scrie este o arta, o meseria. Trebuie sa urmezi o perioada de ucenicie ca in orice alt domeniu.

Acestea sunt doar cateva din cele care m-au impresionat profund, urmeaza sa vin si cu o continuare. Spor la scris! bloggeri.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.