Broken Link Checker, un plugin bun pentru link-uri

Nu folosesc prea multe plugin-uri pentru blogul meu deoarece consider că un număr mare de module ar face blogul să se încarce mai greu și nu îmi doresc asta. Astfel, pe blog am mai puțin de 20 de pluginuri instalate și sunt destul de mulțumit atât de viteza cu care se încarcă blogul cât și de opțiunile pe care le am la dispoziție pentru personalizare șamd.

Nu știu prea multe despre SEO, însă dacă e să fiu sigur de un lucru atunci sunt sigur că nu e bine să trimitem motoarele de căutare către un link care nu mai funcționează. De asemenea pe lângă SEO, că doar nu acesta este cel mai important aspect atunci când intri pe un blog, este neplăcut și ca un cititor să dea click pe un link recomandat de către tine care însă nu mai funcționează deoarece site-ul respectiv s-a închis iar pagina în cauză nu mai există.

În acest caz eu folosesc un plugin foarte simpatic dar și ușor de folosit/configurat totodată. Este vorba despre Broken Link Checker, un plugin pentru WordPress folosit de către peste 3 milioane de utilizatori care are ca rol analizarea link-urilor externe și avertizarea deținătorului blogului în cazul în care un anumit link nu mai funcționează. Tot acesta oferă și posibilitatea de a șterge link-ul sau de a da unlink astfel încât să remediezi problema cât mai ușor cu putință. De asemenea dacă nu ești sigur că link-ul nu e bun, atunci poți ruga plugin-ul să mai verifice o dată adresa astfel încât să fii sigur înainte de a o șterge.

Astfel, Broken Link Checker devine primul plugin pe care îl recomand, #aicipeblog.

links-310132_640

Distribuie articolul:

6 comentarii

  1. Daca il tii activ mereu vei observa cat de multe resurse consuma si uneori serverul poate ceda din cauza utilizarii excesive a acestui plugin

  2. Şi eu am instalat acest plugin de mult timp, dar îl activez periodic. Am setat perioada de 2 ore în care ar trebui să verifice toate legăturile şi îl dezactivez după câteva ore de la activare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.